Persoane interesate

luni, 3 octombrie 2011

MESAJ DE LA MATEI 11 iunie 2011

Mesaj De La Matei, 11 iunie 2011







1. Sunt Matei, cu salutari pline de iubire, din partea tuturor sufletelor de aici. Chiar si cei mai dedicati Lucratori intru Lumina au momente in care se indoiesc ca toate cele promise de atata vreme pot fi duse la bun sfarsit, in aceste ultime luni ramase pana cand Pamantul va atinge pragul Erei de Aur. Este de inteles. Nu va puteti baza decat pe istoria de pana acum, pentru a va oferi un cadru de referinta in legatura cu intervalul de timp dintre inceputul marilor transformari si stabilizarea care le urmeaza.


2. Dar, aceasta este o era a revelatiilor si a transformarii, a carei viteza si extindere nu au precedent in istoria universala si va asiguram, inca o data, ca toata intunecimea din lumea voastra va disparea pana la sfarsitul anului calendaristic 2012. Mai mult decat atat, in conditiile in care totul se desfasoara in ritm accelerat, timpul linear va trece mult mai usor si urmatoarele optsprezece luni din calendarul vostru vor trece mai repede decat ultimele optsprezece luni precedente.


3. Ceea ce voi percepeti ca timp este, de fapt, energie in miscare si, pe masura ce Pamantul isi continua miscarea catre cea de-a patra densitate, va patrunde in planuri energetice mai inalte si mai usoare apropiindu-se astfel de continuum, in care tot ceea ce considerati a fi trecut, prezent si viitor nu reprezinta altceva decat o serie de evenimente ce se petrec simultan. Acum nu va puteti imagina aceasta realitate, dar o veti cunoaste, atunci cand veti castiga claritate spirituala si intelegerea legilor universale. Ooo, ce cunoastere minunata si ce experiente va asteapta!


4. Acum, sa revenim pe Pamant, unde multi dintre voi intreaba „Cand?” vor incepe sau se vor incheia anumite situatii. Stim ca va intereseaza in ce zi sau in ce saptamana si intelegem ca „in curand” nu este tocmai raspunsul pe care il asteptati. Oricum, in acest moment, „In curand!” este tot ce va putem spune – dar va rugam sa observati semnul exclamarii! Acest semn de punctuatie ar fi fost potrivit, de fapt, in orice moment, datorita vitezei fara precedent cu care lumea voastra se ridica din strafundurile celei de-a treia densitati si atunci de ce sa subliniem acum mai mult ca altadata, evolutiile extaordinare care sunt iminente?


5. Iluminatii si-au mentinut controlul politic, economic si tehnologic, cu cativa ani mai mult decat fusese initial stabilit in planul general al Erei de Aur. Ei stiu ca, in ciuda erodarii retelei lor globale, inca mai pot controla populatia, cu exceptia situatiei in care civilizatiile avansate din punct de vedere spiritual vin pe Pamant. Daca acest lucru se intampla, activitatile intunecate ale Iluminatilor sunt sortite esecului si atunci ei sunt hotarati sa faca tot ce le sta in putere, pentru a impiedica sosirea membrilor binevoitori ai familiei noastre universale.


6. Datorita acestei hotarari si tenacitati, programarile privind momentul aterizarii au trebuit refacute iar si iar si planurile de rezerva au trebuit si ele modificate, la randul lor. Un exemplu recent il constituie programul televizat global, care trebuia sa includa membri ai familiei spatiale si care a fost scos din program, deoarece nu fusesera finalizate anumite aspecte esentiale. Intunecatii dintre voi au initiat, in mod strategic ,tulburari in tarile conducatorilor care participau la acest program, astfel incat sa le deturneze timpul si atentia de la planificarea sesiunilor in directia rezolvarii revoltelor cu care se confrunta natiunile lor. Si planul initial de inlocuire a respectivului program televizat, printr-un anunt direct ce confirma existenta altor civilizatii, nu mai este considerat suficient.


7. Conform celor spuse de Hatonn, se ia serios in considerare o expunere dramatica a navelor extraterestre, insotita de un buletin special la radio si televiziune, care sa declare ca echipajele au venit cu ganduri de pace si ca ne vor ajuta in moduri care urmeaza sa fie enumerate. In prezent se poarta discutii cu privire la riscurile unei astfel de „surprize”, in comparatie cu riscurile asteptarii momentului in care se va asigura deplina siguranta a tuturor celor implicati.


8. Pe de o parte, conducerea Iluminatilor nu a fost inca indepartata si, cu exceptia inceperii unui razboi atomic, dorinta bazata pe liber arbitru, a acestor indivizi de a lua alte masuri pentru a impiedica aterizarea extraterestrilor trebuie respectata. Pe de alta parte, Pamantul are mare nevoie de tehnologie pentru a putea scapa de poluarea toxica, in special in zona uzinei afectate din Japonia, iar aceasta tehnologie, care se afla la bordul navelor ce inconjoara Pamantul si care a acordat un oarecare sprijin, dupa ce reactoarele au fost distruse de cutremur, va fi mult mai eficienta daca va fi aplicata direct la fata locului.


9. Mai exista si o alta situatie urgenta. Evenimentele geofizice, produse fara incetare de mana omului si manipularea climei au un efect negativ dublu. Rata mare a pierderilor de vieti omenesti, a distrugerilor bunurilor si a pierderilor financiare din zonele afectate de aceste evenimente este evidenta, dar mai exista si un alt aspect, global, de care nu sunt constienti decat autorii acestor situatii.


10. In timp ce continuati sa va adaptati la vibratiile superioare si Pamantul isi continua calatoria aflata sub influenta schimbarilor de pozitie ale celorlalte corpuri ceresti, voi sunteti bombardati cu vibratii joase, emise de tehnologia care produce cutremure si furtuni, combinatia celor doua conducand la puternice anomalii fizice, emotionale si mentale. Acest lucru afecteaza persoane care, altminteri, ar fi perfect sanatoase – exacerband in acelasi timp starea de disconfort si de boala, a celor cu disfunctii organice si sisteme imunitare slabite. In cel mai bun caz, este vorba despre energie scazuta si oboseala – iar in cel mai rau caz, multi indivizi trec prin dureri, boala, depresie si confuzie mentala.


11. Aceste efecte pot disparea doar daca emisiile de joasa frecventa sunt eliminate si, deoarece diversele tehnologii care sunt folosite gresit, sunt integrate in sistemele energetice si de comunicatii, dezamorsarea lor fara intreruperea acestor servicii trebuie facuta la fata locului. Masurile de securitate impiedica persoanele neautorizate sa intre in acele zone; oricum, membri familiei noastre universale au capacitatea de a ocoli aceste masuri si de a separa cu succes diversele sisteme.


12. Aceste doua situatii de importanta vitala reprezinta motive ale sosirii neintarziate a membrilor familiei noastre universale, dar aveti in continuare rabdare. Este absolut necesara pregatirea prudenta a interventiei, astfel incat sa poata fi gestionate toate situatiile care pot aparea pe teren, iar din aceasta cauza, localizarea si momentul aterizarilor reprezinta factori cruciali ai gradului de pregatire generala.


13. Un alt aspect il constituie asteptarile realiste ca reactia mass-media, referitoare la „invadatorii extraterestrii!” va incerca sa induca frica in randul maselor. Chiar daca veti intampina aterizarile cu bucurie, pentru majoritatea oamenilor una este sa vada nave pe cer si un cu totul alt lucru este sa le vada ajunse pe Pamant. Datorita intentiei Iluminatilor, exista din abundenta filme si emisiuni de „divertisment” care intaresc ideea unei invazii si o lipsa totala de informatii legate de civilizatiile care au ajutat Pamantul, inca de cand au inceput programele de populare din antichitate.


14. Prin urmare, scepticismul legat de motivatia strainilor este ceva natural si persoanele care cred ca trebuie sa ne temem de acestia au nevoie de intelegere si de informatii corecte. Ar putea fi util sa aveti carti sau materiale tiparite, care sa cuprinda partile mai importante ale mesajelor provenite de la surse de lumina pentru familie, prieteni, colegi si vecini care se tem de prezenta „extraterestrilor”. Oricum, sa iti fie frica este o alegere si va rugam sa va impartasiti cunoasterea celor care sunt receptivi – fara sa incercati sa o impuneti celor care nu sunt.


15. Sa ne intoarcem la efectele vibratiilor scazute la care ne-am referit mai inainte – adica, in ce fel putem obtine putina usurare, pana cand sursele vor fi eliminate? Este important sa nu devenim extenuati si sa evitam astfel intalnirile personale dificile sau multimile. In timp ce miscarea planetei catre un aliniament celest mai favorabil este foarte utila, nivelul energiei colective este neobisnuit de scazut, in prezent.


16. Dormiti si odihniti-va cat mai mult posibil, chiar daca asta inseamna sa sariti peste anumite activitati curente, cu exceptia exercitiilor fizice moderate, care sunt utile pentru a va putea mentine echilibrul. Mersul – nu prea lent, ci intr-un ritm suficient de alert, care sa nu va oboseasca insa excesiv – reprezinta cel mai bun exercitiu in aceasta perioada. Petreceti cat mai mult timp posibil in natura – energia copacilor este extrem de benefica – si ascultati muzica de relaxare care ajuta la curgerea mai usoara a energiei prin corpurile voastre.


17. Mancati mai putin decat de obicei, iar o dieta alcatuita cu precadere din fructe si legume proaspete, care contin mai multa Lumina decat mancarurile preparate, va fi extrem de benefica. Mai ales acum, aceste alimente sunt mai usor de digerat decat carnea, fructele de mare si alimentele cu continut de amidon. In acelasi timp este recomandat sa reduceti consumul de sare, zahar, bauturi acidulate, tutun si alcool.


18. Consumul unor cantitati mari de apa curata ajuta sistemele electrice ale corpului vostru sa functioneze corespunzator, iar aurul monoatomic ajuta la depasirea starilor de confuzie, permitand gandirea clara si restaurarea memoriei afectate temporar. Daca luati medicamente prescrise de medic, in special antidepresive, cereti-i specialistului sa va reduca dozele – chimicalele din toate medicamentele au intotdeauna efecte secundare si acestea sunt exacerbate de efectele vibratiilor aflate in conflict.


19. De fapt, toate aceste sugestii sunt aplicabile de acum inainte. Pe masura ce celulele voastre isi continua schimbarea, de la carbon la cristalin, veti avea nevoie de mai putina mancare si veti gasi hrana purtatoare de mai multa Lumina, ca fiind mai satisfacatoare. Anumite schimbari in preferintele sau obiceiurile voastre anterioare – care vor aparea, in mod natural, in conformitate cu ceea ce va vor transmite corpurile si mintea voastra – precum si alte schimbari ale rutinei voastre zilnice, vor necesita disciplina.


20. Trecem acum la o alta problema de actualitate. V-am vorbit despre mintile si inimile intunecate, care produc moarte, distrugere, suferinta si tulburari. Scopul nostru nu este acela de a „arata cu degetul” vinovatii, ci de a explica ce s-a intamplat in lumea voastra, timp de milenii, ce se intampla acum si ce si de ce urmeaza inca sa se intample. Adevarurile despre acesti indivizi si activitatile lor vor iesi la iveala – si este de o importanta vitala, sa le priviti din perspectiva spirituala.


21. Timp de epoci lungi, intunericul a dominat civilizatiile Pamantului si, atunci cand supravietuirea planetei a depins, cu adevarat, de incheierea ciclului karmei din a treia densitate, pe care intunericul o perpetueaza, anumiti indivizi au fost de acord sa creeze situatii si conditii care sa le furnizeze unor miliarde de suflete, ocazia de a trai ceea ce aveau nevoie pentru a-si incheia karma din a treia densitate si pentru a evolua in cea de-a patra densitate. A fost o intelegere colectiva masiva menita sa aduca beneficii incomensurabile pentru multe, multe suflete.


22. Dupa ce acesti indivizi si-au dus la indeplinire angajamentele de a fi „raii” – si au facut asta foarte bine – intelegerea a fost ca ei se vor alatura fortelor Luminii si ca aceasta parte a galaxiei va scapa de toate fiintele dedicate intunericului. Ce s-a intamplat insa a fost ca acestia au devenit atat de atasati de caracteristicile si de comportamentul pe care le solicitau rolurile lor – lacomie, dorinta de putere, brutalitate, lipsa de scrupule si minciuna – incat au refuzat lumina intensa care le era trimisa si si-au renegat angajamentul.


23. Indiferent de intunecimea care i-a cuprins, acesti indivizi raman in continuare parte inseparabila din Unimea Tuturor, parti eterne ale lui Dumnezeu, iubiti neconditionat de Acesta. Dumnezeu nu ii va judeca – Dumnezeu nu judeca pe NIMENI! – dar lumea voastra o va face, atunci cand ei vor fi identificati si vor da socoteala pentru ce au facut. Cei mai multi vor nega toate acuzatiile; unii vor admite adevarul, daca acesta serveste propriilor interese – cum ar fi capatarea imunitatii sau reducerea unor sentinte pentru ca au dat ajutor ca altii sa fie acuzati; altii vor scapa din fata deciziilor luate de justitia voastra, murind inainte de finalizarea proceselor si a recursurilor.


24. Oricum, nimeni nu va scapa de consecintele propriilor ganduri, intentii si actiuni in Nirvana, in fata „inaltei curti” cand li se trece in revista viata si vor trai fiecare moment al ei, petrecut pe Pamant. Acest proces include trairea unor sentimente identice acelora pe care le-a trait fiecare persoana a carei viata a fost afectata in vreun fel – si, in multe dintre aceste cazuri, este vorba de milioane de oameni. Ideile voastre in legatura cu iadul nici macar nu incep sa cuprinda realitatea a ceea ce vor trai acei indivizi, in timpul examinarii vietii lor sau cand vor trai in conditii primitive, in urmatoarele lor vieti fizice.


25. In loc de pedeapsa aspra, pe care mentalitatea celei de-a treia densitati o va cere pentru acei indivizi care au devenit lipsiti de Lumina, cu exceptia scanteii care reprezinta forta vitala a fiecarui suflet, compasiunea si iertarea va vor fi cel mai utile voua si tuturor celorlalti, in eternitatea Unimii Tuturor. Acest lucru nu inseamna sa iertati sau sa scuzati orice actiuni care au continuat dupa ce respectivii indivizi si-au renegat angajamentele la nivelul sufletului.


26. Inseamna ca, datorita faptului ca toate sufletele din acest univers sunt legate inextricabil, ca parti ale lui Dumnezeu ce traiesc independent, in plan colectiv voi formati o familie. In loc sa ii pedepsiti pe cei slabi din familia voastra, trimiteti-le Lumina. Cand toti membri se sprijina unii pe ceilalti, familia este mai puternica si creste in iubire, intelepciune si spiritualitate – ceea ce reprezinta scopul fiecarui suflet.


27. Acum vom raspunde unor intrebari care ne-au fost puse. Parintilor care sunt preocupati de modul in care le pot explica copiilor lor, de ce vor muri oameni pe parcursul inaltarii Pamantului, le spunem: In acelasi mod in care le explicati moartea acum. Oamenii vor continua sa moara in fiecare zi, din toate cauzele pe care le stiu – nu va fi vorba despre exodul simultan a miliarde de oameni, dupa cum sustin anumite teorii.


28. In ceea ce priveste grija acordata copiilor ai caror parinti vor muri, nu va fi nicio diferenta fata de prezent, ea fiind preluata de membri ai familiei sau de prieteni apropiati. Copiii vor accepta schimbarile viitoarei mai usor decat adultii, ale caror credinte si obiceiuri au fost formate de catre autoritati si ale caror standarde sociale superficiale vor trebui modificate substantial.


29. Chiar daca speram ca niciunul dintre voi nu a fost speriat de recentele predictii legate de cataclisme, va vom spune ca:nu va fi niciun tsunami de 300 de metri; Pamantul nu se va ciocni cu niciun corp ceresc; radiatiile centralei de la Fukushima nu vor determina disparitia populatiei; nu va exista nicio boala care sa ucida majoritatea populatiei globului, lupta pentru libertate din tarile arabe nu va declansa al treilea razboi mondial. Dorintele voastre ca niciunul dintre aceste evenimente sa nu aiba loc, se adauga intentiei similare a Pamantului si energia produsa in constiinta colectiva asigura ca niciunul dintre aceste evenimente devastatoare sa nu poata fi manifestat.


30. Caracterul dumnezeiesc al dorintei voastre de a imparti, cu generozitate, cu cei nevoiasi nu este valabil in cazul impunerii cu forta a credintelor voastre, asupra celor cu credinte diferite. Oamenii celei de-a treia densitati imbratiseaza iluminarea spirituala si universala, la momentul potrivit pentru fiecare dintre ei, iar responsabilitatea voastra suprema consta in propria evolutie, din aceste puncte de vedere.


31. Multi intreaba cum pot contracara, cel mai eficient, efectele negative produse de un numar de surse diferite si cum ii pot ajuta pe cei care trec prin greutati majore. In loc sa listam toate intrebarile, va vom spune numai la ce domenii principale se refera acestea: institutii financiare, actiuni miltare, radiatii, autoritati guvernamentale locale si nationale, oameni fara adapost, poluare, legi nedrepte, sisteme de taxare incorecte, sistemele de sanatate slabe, pretul benzinei, taierea padurilor, energie din surse regenerabile, productia de alimente si educatie


32. Ne bucura foarte mult aceasta revarsare de sentimente de grija fata de ceilalti si nerabdarea de a participa la transformarea lumii voastre! Urmati-va inima, faceti ceea ce sunteti inspirati sa faceti practic, astfel incat sa poata fi impartasit cu cei nevoiasi si cu asociatiile caritabile locale, oricare ar fi resursele de care dispuneti – timp, talente si aptitudini, cunoastere, bani, scule si echipamente, mijloace de transport, adapost – sau prin sustinerea organizatiilor nationale si internationale, implicate in protectia mediului inconjurator sau in reformele juridice, politice si economice.


33. Pe un plan superior, vizualizati lumea pe care v-o doriti pentru voi, pentru copii vostri si pentru copii copiilor vostri: o lume a iubirii, a pacii, a respectului reciproc si a vietii in armonie cu Natura. Nu subestimati niciodata puterea voastra de a va transforma viziunile si gandurile, in realitate!


34. Indrumarea noastra generala, in fiecare domeniu in care este nevoie de imbunatatire, este Cunoasteti-va sinele Divin si traiti in lumina voastra! Cunosterea faptului ca Iubirea-Lumina – cea mai puternica energie din cosmos – reprezinta „ingredientul” sufletelor si baza pe care se incheie contractele sufletului, face parte din claritatea spirituala – iar extinderea acestei claritati reprezinta scopul tuturor vietilor fiecarui suflet, in plan fizic. Viteza cu care constienta se trezeste acum si extinderea iluminarii oferita civilizatiei voastre sunt unice in acest univers.


35. Toate Fiintele de Lumina isi revarsa Iubirea asupra voastra, iar unele dintre ele pasesc alaturi de voi, nevazute – dar mereu prezente.

________________________

IUBIRE si PACE
Suzanne Ward


Website:
The Matthew Books
Traducere: Editura For You

MATTHEW BY Suzy Ward
www.matthewbooks.net - ALL TRANSLATIONS
http://livrosdemateus.blogspot.com/  - PORTUGUÊS (BRASIL)
http://livrosmatthew.blogspot.com/  - PORTUGUÊS (PORTUGAL)
http://matthewinrussia.blogspot.com / - РОССИЯ/RUSSIAN - NEW

Originals and translations of Galactic Messages available on

joi, 26 mai 2011

9 mai 2011

MESAJ DE LA MATEI
9 mai 2011

Cu salutari pline de iubire din partea tuturor sufletelor din acest loc, va vorbeste Matei. In urma cu foarte mult timp, structura celulara a neamului omenesc era cristalina, iar ADN-ul ei avea 24 de catene. De-a lungul erelor, cei intunecati au manipulat acea structura genetica, in randul unor populatii, prin reducerea luminii din interiorul celulelor, pana cand acestea au devenit o structura de carbon si au ramas cu numai doua catene de ADN. Intunecatii au reusit sa produca civilizatii ce aveau un sistem imunitar slabit si predispus la tot felul de boli, o durata de viata extrem de redusa, o capacitate cerebrala cumplit de limitata si care isi pierdusera total claritatea spirituala. Aceasta reducere colosala a starii de sanatate, a longevitatii, constientei spirituale si inteligentei a constituit timp indelungat soarta oamenilor din lumile densitatii a treia.

Toate aceste lucruri le sunt cunoscute sufletelor care traiesc in spirit, asa ca, de ce ar alege vreun suflet sa se nasca iar si iar, intr-o civilizatie din dimensiunea a treia? Sufletele fac acest lucru, intrucat in alte incarnari, in loc sa le depaseasca, ele au capitulat in fata fricii, ignorantei, minciunii si ostilitatii nestapanite, ce constituie elementele fundamentale ale controlului intunecatilor. De fiecare data, ele aleg sa duca la bun sfarsit lectiile karmice de densitatea a treia, asumandu-si roluri stabilite impreuna cu toti ceilalti care doresc sa-si imparta viata cu ele, astfel încât toate sa poata dobandi o intelegere egala si sa reinceapa sa urce pe scara evolutiei, in plan spiritual si intelectual. De fiecare data, sufletele sunt convinse ca, in aceasta intrupare, ele isi vor pastra lumina cu care vin, atunci cand se nasc.

Cu toate acestea, in mod frecvent, hotararea lor de a reusi sa inainteze intr-o lume in care intunericul abunda, a fost data peste cap de realitatea faptului de a trai in conditiile acelei densitati. Astfel, de milenii, locuitorii Pamantului au fost, fara sa stie, prizonierii minciunilor spuse si perpetuate de marionetele de pe planeta ale fortelor intunecate. Au existat mereu cateva persoane care chiar au luat in seama mesajele primite de la suflet si care au rostit adevarul, insa glasurile lor au fost reduse la tacere sau mesajele lor au fost denaturate, iar inselatoria si negativitatea de amploare, rezultate din acest lucru, au continuat sa domneasca.

Cu aproape saptezeci de ani in urma, Pamantul a strigat dupa ajutor, pentru a se pune capat acelui ciclu distructiv. Drept raspuns, consiliul universal suprem a creat planul principal pentru iesirea Pamantului din densitatea a treia si revenirea la densitatea a cincea - in care sufletul Pamantului a luat nastere si in care a ramas, chiar daca negativitatea crescanda a dus la deteriorarea corpului sau fizic. Planul a inclus eforturi conjugate ale fiintelor evoluate din alte civilizatii si ale persoanelor alese de pe Pamant, ca si un program pentru ca planeta sa iasa din densitatea a treia, la finele anului vostru 2012. Chiar daca timpul – care, in realitate, este frecventa energiei dominante – se scurge mai rapid, pe zi ce trece, sosirea la timp a Pamantului in pragul a ceea ce a fost numit Epoca sa de Aur este o certitudine.

Nu la fel stau lucrurile pentru locuitorii care inca sunt obisnuiti sa creada si sa actioneze in conformitate cu tot ceea ce li se tot spune de catre „autoritati.” Numarul celor care sunt receptivi la lumina este in crestere; totusi, din cauza ignorarii adevarurilor, multi altii se afla inca „in intuneric.” Din iubire pentru toti locuitorii sai, Pamantul doreste ca toti oamenii sa mearga cu el in densitatea a patra – insa, pentru a se realiza acest lucru, oamenii trebuie sa accepte lumina care le va ingadui sa supravietuiasca fizic in frecventele mai inalte, de care planeta se apropie cu rapiditate.

Membri de pe planeta si din afara ei, aflati in avangarda fortelor Luminii, care stiu ca trebuie indeplinite rapid multe lucruri, au consimtit ca trebuie inceput cu dezvaluirea adevarurilor, astfel incat oamenii sa revendice schimbarile ce au fost stabilite pentru a se ajunge la o lume transformata si iubitoare de pace. Membrii au convenit ca nu se mai poate amana nicio clipa, dezvaluirea adevarurilor pe care Illuminati le-au tinut ascunse, prin asasinarea persoanele bine informate sau ridiculizarea lor – pana cand ele au fost desconsiderate in plan profesional – si caracterizarea drept „teoreticieni ai conspiratiei”, a celor care cred in spusele lor.

Membrii au mai convenit ca, pentru a capta atentia oamenilor, e necesar ceva impresionant; insa, deoarece aceasta e lumea voastra, era la latitudinea liderilor vostri sa hotarasca care ar fi acel lucru. A se face public faptul ca printre voi se afla membri din alte civilizatii impunea ca, inainte, sa poata fi expus cum se cuvine acest lucru, sa fie rezolvate nenumarate detalii, iar propunerea ca toate adevarurile sa fie spuse in mod deschis a fost supusa la vot, deoarece nu a existat niciun acord privind adevarul care ar trebui sa fie dezvaluit mai intai. Unii au socotit ca acest lucru ar fi cel mai bine realizat prin anuntarea mortii lui Osama ben Laden, organizatorul acuzat, in mod oficial, de producerea evenimentului „9/11.” Ei au considerat ca acel anunt ar putea fi dirijat spre demascarea adevarului despre evenimentele cumplite din acea zi, de acum aproape zece ani si ca ar elimina frica din oamenii care cred ceea ce li s-a spus atat de frecvent: Nimeni nu este in siguranta, cata vreme ben Laden traieste.

Doar in momentul in care a aparut acea propunere, unele persoane din acel grup – inclusiv Obama, presedintele SUA – stiau sigur ca omul era mort de aproape zece ani si au criticat vehement propunerea. Dar, pentru ca nimeni nu a avut vreo alta idee care ar fi atras atentia lumii, majoritatea au votat sa „il omoare pe ben Laden” si sa explice mai tarziu motivul lansarii acelei povesti.

Se poate demonstra ca duplicitatea de a atinge un obiectiv constructiv este mai „buna” decat duplicitatea de a urmari un scop distructiv. Dorinta sau scopul nostru nu e sa judecam acea decizie – cu atat mai putin sa ii judecam pe cei care au luat-o – ci doar sa va relatam informatiile ce ne-au fost date de catre cei din Nirvana, care supravegheaza Pamantul. Ei nu stiu in ce forma vor veni explicatiile privind acea decizie, deoarece partile responsabile inca mai dezbat strategiile pentru actiunile viitoare.

Indiferent de maniera in care sunt expuse, la finele anului viitor, lumina va fi biruit tot intunericul de pe Pamant – acest lucru a fost asigurat de la inceputul procesului sau de inaltare. In calitatea voastra de Lucratori intru Lumina, puteti sluji cel mai bine, nu trecand cu vederea sau necondamnand povestea cu ben Laden, ci mai degraba adaugand lumina voastra, la intentia cu care a fost lansata povestea – sa accelereze dezvaluirea tuturor adevarurilor, astfel incat si reformele sa poata veni prompt. Iar pentru acei lideri care stiu care e cea mai importanta urgenta, intentia este ca toate persoanele sa aiba sansa de a imbratisa adevarul Luminii din interiorul lor, inainte sa fie prea tarziu pentru ele sa insoteasca in plan fizic, Pamantul – daca ei au ales aceasta calatorie, prin contractul sufletului lor.

Astazi e Ziua Mamei, in multe tari din lumea voastra. Participam alaturi de voi la cinstirea acestor suflete care au fost de acord sa-si asume responsabilitatile cele mai solicitante si pe viata.

Iubirea tututor fiintelor de Lumina, de pe cuprinsul acestui univers va sporeste Lumina pe care o aveti, iar multi dintre emisarii lui Dumnezeu merg alaturi de voi.
_____________________________

IUBIRE si PACE
Suzanne Ward

 
By courtesy of Monica Visan - www.editura-foryou.ro
Translation: Ana Nicolai - www.TheReconnection.com

MATTHEW BY Suzy Ward
www.matthewbooks.net- ALL TRANSLATIONS
http://www.lightworker.it – ITALIANO
http://livrosmatthew.blogspot.com/ - PORTUGUÊS (PORTUGAL)
http://matthewinrussia.blogspot.com/ - РОССИЯ/RUSSIAN - NEW
Originals and translations of Galactic Messages available on

miercuri, 18 mai 2011

23 aprilie 2011

MESAJ DE LA MATEI
23 aprilie 2011




Cu salutari pline de iubire din partea tuturor sufletelor din acest loc, va vorbeste Matei. Vom incepe prin a apela la prietenul si colegul nostru Hatonn, pentru a ne prezenta cele mai presante probleme de interes, care ii preocupa pe multi dintre voi: Poate fi solutionata in siguranta situatia centralei nucleare din Japonia; care va fi impactul asupra mediului; cat de periculoase sunt radiatiile pentru toate formele de viata?




Va vorbeste Hatonn, pentru a va linisti. Va asigur ca situatia poate si va fi solutionata si NU vor exista distrugeri pe termen lung! Cu toate acestea, in prezent, problema este siguranta. Specialistii nostri strecoara in mintile lucratorilor de la centrala nucleara si ale personalului implicat din exterior informatii privind actiunile ce trebuie intreprinse pentru a preveni un accident nuclear la reactoarele deteriorate – aceste sugestii mentale sunt considerate ideile sau inspiratia celor implicati. Micul nostru echipaj, care se afla in apropierea centralei, impreuna cu toate echipajele din afara planetei, actioneaza pentru reducerea nivelului de radiatii, pe cat este posibil, iar tehnologia de pe navele spatiale ajuta la diminuarea activitatii reactorului.




Neintelegerea a ceea ce se intampla acolo este larg raspandita. Oamenii vostri de stiinta nu stiu ca Pamantul orbiteaza cu frecvente in care radiatia este fracturata si mai putin puternica decat indica instrumentele voastre. Este clar ca acestea nu sunt calibrate astfel incat sa includa factori necunoscuti pe planeta voastra. Mai mult, diferentele de precizie creeaza confuzie in ceea ce priveste nivelul real al radiatiilor. Cele mai joase inregistrari sunt indicate cu precizie de instrumentele noastre, care iau in considerare fracturarea mentionata anterior. De asemenea, majoritatea oamenilor care stiu ca suntem primprejur – fiindca micile noastre nave spatiale pot fi vazute deseori – nu stiu ca, atunci cand echipamentul nostru tehnologic este la sol, noi putem dematerializa reactoarele si emanatiile nucleare si putem purifica aerul poluat, solul si apa. Nici puterile fenomenale de vindecare ale Pamantului insusi nu sunt recunoscute – asa ca toate acestea nu sunt avute in vedere la prognozarea rezultatelor privind solutionarea acestei situatii nucleare.




Aceasta lipsa de cunoastere la nivel colectiv provoaca multa frica – iar frica este singurul aspect ingrijorator in aceasta situatie complexa. Si cum atragi ceea ce gandesti/simti, demersul fortelor intunecate amplifica atractia energiei negative a fricii voastre. Ei folosesc acest prilej pentru a-si intari puterea si intentia de a lupta impotriva fortelor Luminii, din care faceti parte si voi, Lucratorii intru Lumina. Va rugam sa nu cadeti in acea capcana a fricii si sa risipiti frica din oameni, oriunde si oricand puteti!




Unii dintre voi sunt descurajati si dezamagiti, fiindca noi nu am aterizat pentru a purifica definitiv centrala nucleara. Da, am fi putut face acest lucru, daca am fi fost la sol, iar cei intunecati, care se afla printre voi, stiu acest lucru. Si mai stiu ca, odata veniti in numar mare, intreaga activitate a intunericului ar avea un sfarsit abrupt. De aceea, mercenarii si alte trupe aflate sub controlul acestora, peste tot in lume, sunt in alerta, pentru a contracara un atac extraterestru si sunt pregatiti pentru masuri represive radicale. Nu putem pune in pericol siguranta noastra sau a echipajelor noastre, aterizand in mod public, pana cand riscul nu va disparea. Nu stim cand se va intampla acest lucru, deoarece, cata vreme ne confruntam din nou cu problema fricii, cat timp frica va continua sa alimenteze intunericul, acest risc se va mentine.




Cerinta voastra permanenta de a avea surse de energie mai sigure va pune capat regimului puterii nucleare, care a fost dintotdeauna periculos in lumile cu densitate mai joasa si care este inutil in densitatile mai inalte. Tehnologia sigura in exploatare si care e nepoluanta a fost suprimata de catre oamenii ce fac averi uriase din forta nucleara si combustibilii fosili. Cereti ca acele noi surse de energie sa fie folosite.




Combinatia dintre cerintele voastre, tehnologiile noastre si propria capacitate de vindecare a Pamantului vor reface sanatatea acestuia, in cateva luni – nu in secole intregi, asa cum calculati voi perioadele de injumatatire a elementelor radioactive. Si nu trebuie sa va subestimati puterea gandurilor – sau a rugaciunilor voastre – pentru ca lumea in care traiti sa straluceasca in toata splendoarea sa, eliberata de orice urma de intuneric. Inainte de sfarsitul anului viitor, se vor realize multe. Procesul va fi infinit mai usor si mai placut, atunci cand puterea Luminii va inlocui energia fricii.




Suzanne: Matei, as vrea sa folosesc acest prilej, pentru a vorbi despre un alt subiect de interes – de ce nu oprim cutremurele declansate de mana omului, prin demolarea sistemului HAARP?




Hatonn: Desi HAARP inregistreaza activitatea cutremurelor declansate de catre oameni, el este o anomalie, care este raspunzatoare de producerea acestor cutremure. HAARP indeplineste anumite functiuni, in diferite locuri de pe glob – una dintre acestea, in combinatie cu alte tehnologii, fiind aceea de a produce cutremure, eruptii vulcanice, furtuni si inundatii puternice. Celelalte tehnologii la care ma refer deriva din inventiile si descoperirile lui Nikola Tesla si din informatii oferite de Omuletii Cenusii. Totul a inceput cam prin anii `70. Toata aceasta tehnologie a fost preluata de catre Illuminati si a fost modificata, pentru a raspunde scopurilor lor negative.




Ei au banuit ca noi ne interferam cu eforturile lor de a cauza distrugeri masive si moarte, dar nu au fost siguri pana cand, acum cateva luni, noi am redus puterea fortei unui uragan, deturnand furtuna catre nord, de-a lungul coastei estice a Statelor Unite. Dupa aceea, cercetatorii si inginerii lor au integrat diferite sisteme, astfel incat electricitatea si serviciile de comunicare sa poata fi intrerupte, la nivel global, in cazul in care noi am incerca, de pe navele noastre, sa distrugem vreunul dintre echipamentele lor. Acesta este un proces complex, care poate fi pus in aplicare in scopul de a evita repercursiuni majore. Imediat ce Illuminati isi vor pierde puterea, functiunile sistemului HAARP si tehnologiile lui Tesla vor fi aplicate in scopuri benefice, si nu distructive.


Suzanne: Multumesc, Hatton, pentru ca mi-ai dat posibilitatea de a clarifica aceste aspecte importante.




Hatonn: Noi iti multumim. Explicand toate aceste aspecte, ne-ai oferit lamuriri suplimentare!




Matei: Ei bine, dupa cum tocmai a afirmat Hatton si v-am spus si noi, frica este puternica si este o frica enorma in lumea voastra. In mod justificabil, oamenii din Japonia sunt infricosati, pentru ca, acolo, cutremurele continua sa se produca, iar ei traiesc in apropierea surselor de radiatii nucleare. Multi oameni care traiesc in zone seismice active se tem, iar frica ii domina si pe cei afectati de colapsul financiar si pe cei care au fost alungati din casele lor. Altii se tem de incalzirea globala, de distrugerea economica, de escaladarea pretului petrolului, de subrezirea infrastructurii, ba chiar de un al III-lea razboi mondial, nuclear.




Frica la nivel colectiv mentine intunericul in inimile si mintile oamenilor, compromitand rolul benefic al Luminii, care continua sa se intensifice pe calea Inaltarii Pamantului. Chiar daca frica nu poate incetini pasul hotarat al planetei, ea le permite celor intunecati sa obstructioneze progresul unor oameni, cum ar fi luptatorii pentru libertate din anumite tari, cei care actioneaza pentru reformarea economica si administrativa sau cei care sunt la un pas de a intrezari Lumina. Astfel, este un fel acalmie, am putea spune, in miscarea personala de evolutie catre Epoca de Aur a Pamantului.




Ne grabim sa adaugam ca nu va mai dura mult! Pamantul se apropie de nivelurile de vibratie la care Lumina este atat de intensa, incat toti cei care au respins Lumina – pe care ii numim intunecati, pur si simplu, pentru a arata ca lor le lipseste Lumina – vor muri. S-ar putea ca aceasta afirmatie sa sune nedrept de dur, dar nu e vorba de nicio judecata sau pedeapsa Divina – este pur si simplu un principiu al fizicii, care guverneaza viata, conform caruia corpurile lipsite de Lumina nu pot supravietui in aceste vibratii inalte. Pe scurt, toti cei care au creat conditii care au starnit frica, vor pieri.




Iar pentru a ne reaminti cele spuse in mesajele precedente, multi vor parasi, de asemenea, aceasta viata, in conformitate cu termenul prevazut in contractele sufletelor lor, iar voi nu veti sti daca motivul mortii va fi alegerea lor sau respingerea Luminii. Si, din nou, va rugam sa nu judecati pe nimeni, ci sa le trimiteti Lumina tuturor sufletelor de pe Pamant. Acest gest va intensifica Lumina in voi insiva – Lumina care va straluci in afara, ajutandu-i si pe altii sa evolueze. Pamantul stie unde este mai multa nevoie de Lumina si o raspandeste in acele locuri, printr-un proces de echilibrare universala. Intrucat forta cea mai puternica se afla in Cosmos, Lumina iubirii are un efect urias, oriunde este primita!




Mai exista inca o sursa de frica. Ea nu va impiedica inaltarea Pamantului, dar poate avea efecte serioase asupra persoanelor afectate. Spre deosebire de sursele mentionate mai sus, aceasta frica se bazeaza pe circumstante obisnuite, este latenta si inradacinata in oamenii care cred in campaniile mincinoase, care ii prezinta pe extraterestri ca pe niste cuceritori si care cred in zvonurile conform carora o civilizatie, aparent bine intentionata, va veni pe Pamant si ii va subjuga populatia. Acei oameni vor considera ca sosirea fiintelor extraterestre este de neconceput in prezent.




Desi ne dorim foarte mult ca informatiile noastre sa ajunga la toti cei care au astfel de credinte, va trebui sa ne multumim cu lamurirea celor care cred in prezenta navelor spatiale, dar nu stiu nimic despre cum arata pasagerii si echipajele acestora si nici ca, din vremuri stravechi, Pamantul a primit ajutor din partea lor. Speram sa ajungem si la oamenii care nu constientizeaza existenta noastra, la care s-a referit Hatonn, dar si la cei care cred ca nu au nevoie de niciun fel de ajutor, considerand ca pot face singuri fata oricaror probleme.




Ceea ce oferim noi nu numai ca va demonstra intentiile pasnice si multitudinea de forme de sprijin care au fost si sunt acordate de catre alte civilizatii, dar va vor si prezenta un reprezentant aratos al uneia dintre acestea. Recent, mama mi-a cerut sa revizuiesc o alta carte, inainte de a o retipari – si pentru a ma convinge, a lucrat cu sursele care au adaugat actualizari la materialul original. Mama, te rog sa inserezi partea pe care am discutat-o si sa incluzi si introducerea mea despre Lazarus.




______________________________




Matei: Mama, urmatoarea prezentare este a unui suflet care reprezinta energia lui Lazarus, care se bucura de foarte mult respect la nivel universal. Aceasta forta uriasa a fost creata de Dumnezeu, pentru a diminua efectele distructive ale negativitatii care a poluat atat de mult Pamantul, incat aproape ca i-a ucis corpul planetar. Lazarus este gata sa isi inceapa prezentarea.




Lazarus: Buna dimineata, Doamna Suzy. Noi suntem un grup format din suflete mult mai puternice decat alte suflete, care sunt mai delicate si care, pur si simplu, au trecut prin mult mai putine incarnari, pentru a evolua.




Sunt incantat sa vorbesc din nou cu tine, Suzy! Asa cum a spus Matei – nu cu aceste cuvinte, fiindca el vorbeste mult mai delicat decat mine – hahalerele tale de savanti o fac din nou lata, cu tehnologia lor. Am trimis o imagine cu tehnologia lor. Am scris lor cu litere italice, fiindca nu este ca si cum ei insisi ar fi dezvoltat aceasta tehnologie. Omuletii gri le-au dat-o lor, in cadrul a ceea ce se presupunea a fi un schimb reciproc benefic pentru oameni si pentru Pamant – dar, dupa cum stiti de la Matei, ei au facut un schimb pagubos cu voi, fiindca Illuminati au folosit acea tehnologie, in detrimentul vostru.




Nu putem impiedica, in totalitate, eforturile lor de a manipula vremea si de a declansa cutremure si eruptii vulcanice – cunoasteti problema cu liberul arbitru – dar, in mod cert, le putem descuraja asteptarile privind amplificarea distrugerilor si extinderea folosirii instrumentelor letale. Noi cream o retea electromagnetica, menita sa absoarba energia cinetica si sa o transmute in eter. Efectul seamana oarecum cu undele ce se formeaza cand arunci o piatra in mijlocul unui lac; ceea ce facem noi este sa reducem efectele pe care le-ar produce un bolovan aruncat pe luciul unei ape. Cu toate actiunile noastre de atenuare a efectelor, Pamantul inca se curata de negativitatea de care trebuie sa se elibereze.




Suzanne: M-am bazat multi ani pe ajutorul tau, Lazarus si este bine de stiut ca inca mai esti acolo, sus si ne oferi acest ajutor. Este acest efort rodul unei colaborari, sau trupele voastre actioneaza singure, in acest demers?




Lazarus: Este un efort conjugat (ca o usa turnanta), in care echipele desemnate sa monitorizeze interventiile care au loc pe Pamant, actioneaza, fiecare in domeniul sau, atunci cand este necesara echilibrarea sau dispersarea energiei. Atunci cand e vorba de forte care nu sunt mai puternice decat un zumzait vulcanic sau un mic cutremur subacvatic, nu e nevoie ca ele sa intervina – dar cand ceva de amploare este gata sa explodeze, restul echipelor se apuca zdravan de treaba, oferind ajutorul de care e nevoie. Nu ne implicam numai in acele evenimente de natura geo-fizica, ci si in diminuarea fortei furtunilor, cum ar fi uraganele si taifunele. Noi atenuam, pe cat este posibil, efectele acestora – dar, odata ce acele forte uriase din interiorul si de la suprafata Pamantului se pun in miscare, nici chiar tehnologiile noastre cele mai avansate nu pot preveni toate dezastrele si pierderile de vieti omenesti.




Daca Mamei Pamant i s-ar fi permis sa se elibereze singura de toata negativitatea, s-ar fi ingrijit ea insasi de zonele in care s-ar fi produs efectele cele mai devastatoare si nu ar mai fi avut nevoie de ajutorul nostru. Ajutorul nostru este binevenit in zonele suprapopulate. Dati-mi voie sa va dau un exemplu: uraganul Earl. Mama natura a inceput sa elibereze negativitate la suprafata marii, unde nu ar fi trebuit sa cauzeze nicio stricaciune, insa niste oameni de stiinta nebuni au intrat in joc – ei au intensificat forta vantului, generand o furtuna puternica si directionand-o catre zona continentala. Acesta a fost momentul in care ne-am implicat si noi – am redus puterea vantului, pana cand am reusit sa deturnam furtuna catre nord si sa ferim zona continentala de impact. Aceasta a fost una dintre cele mai evidente interventii din partea noastra, care i-au pus in incurcatura pe acei indivizi care erau siguri ca pregatisera un dezastru de mari proportii.




Suzanne: Lazarus, in desfasurarea acestui eveniment, am simtit ca extraterestrii ne-au ajutat foarte mult, fapt pe care l-a confirmat si Matei. Iti multumim tie si tuturor celor care au facut acest lucru, pentru TOT ceea ce faceti pentru noi! Ce altceva mai aveti in vedere?




Lazarus: Ei bine, suntem cu ochii pe potlogarii care incearca sa-si trimita focoasele nucleare in anumite locuri – si am dezactivat cam o duzina – ma refer la focoase, nu la potlogari! Apoi, sunt cauzele de mai mica amploare, cum ar fi faptul ca am oprit gripa – sau, oricum, am diminuat rezultatele asteptate. Unii dintre noi au neutralizat virusurile unor boli create in laborator, astfel incat pandemiile supermediatizate nu au avut loc niciodata si am facut toate acestea, concomitent cu reducerea, pe cat a fost posibil, a toxinelor din darele mortii [chemtrails], urmele care apar pe cer, in urma unor avioane (spre a raspandi pe ascuns boli, suferinta si moarte), armamentul radioactiv si alti poluanti periculosi. Ei bine, noi am dat o mana de ajutor si pentru salvarea de la pieire a Golfului Mexic, dupa explozia platformei petroliere.




Suntem foarte atenti si la meteoriti si la alte corpuri ceresti, care se indreapta catre voi – cred ca ati fi uimiti daca ati sti cat de multe astfel de corpuri ceresti au fost deviate. Nu suntem singuri in aceste actiuni. Noi toti, cei care ne aflam in apropiere, am beneficiat de aest gen de protectie – care a inceput cu eoni in urma, cand Pamantul a inceput sa coboare in zona vulnerabila a densitatii dimensiunii a treia. Va voi vorbi despre un incident relativ recent, care a avut loc cam cu un an inaintea trecerii intr-un nou secol, dupa cum evaluati voi timpul. Echipa mea nu a participat la acea actiune de salvare – dar, cu exceptia civilizatiei voastre, evenimentul este cunoscut peste tot in univers. Un meteorit extrem de mare si rapid fusese directionat catre voi, de la varful fortelor intunecate, care erau plictisite de rezultatele lente in cucerirea planetei si au decis sa o anihileze.Cand fratii vostri din spatiu au vazut ca acest meteorit a fost scos de pe traiectoria sa normala si redirectionat catre Pamant, au apelat imediat la fortele lui Menta, care avea puterea de a pulveriza meteoritul in fragmente mici, ce au luat foc inainte de a intra in atmosfera voastra.




Suzanne: Iar noi nu am banuitn absolut nimic – deci, asa stau lucrurile! Ei bine, poate ca au fost cativa astronomi care au sesizat pericolul. In acest caz, ei trebuie sa fi fost bulversati, cand au vazut ca meteoritul s-a dezintegrat.




Lazarus: Daca ati fi verificat cu cei care au observat fenomenul, ati fi aflat ca ei l-au descoperit exact inainte ca meteoritul sa se fi evaporat, concluzionand ca a fost vorba de o anomalie. Doar stiti prea bine ca foarte putini dintre oamenii vostri de stiinta cred in existenta unor fiinte inteligente in spatiu.




Suzanne: Oare nu se schimba aceasta credinta?




Nu in mod semnificativ. Dar va pot garanta ca se va schimba intr-un moment crunt, cand va fi suficient de sigur pentru ca unele dintre navele noastre sa aterizeze.




Suzanne: Nu exista un plan special care sa prevada cand se va intampla acest lucru?




Categoric. Imediat ce voi si echipajele noastre care vor ateriza, vor fi in siguranta. Consiliul Federatiei Intergalactice a coordonat aceasta actiune, impreuna cu noi toti, cei care cutreieram prin cerurile voastre, de cel putin 60 de ani. Unii dintre ei de mai mult timp, chiar de foarte mult timp, in unele cazuri. Cu toate erorile pe care le contine, Biblia voastra face unele referiri la prezenta extraterestra. Il cunoasteti bine pe Hatonn cu flota lui Pleiadiana, care s-a aflat primprejur, de mai mult timp decat majoritatea celorlalti, mai ales a celor din adancurile spatiului, care si-au directionat Lumina lor puternica, raspunzand la strigatul de ajutor al Pamantului, cu cateva zeci de ani in urma – iar noi toti cei care ne aflam mai aproape, in acceptiune relativa, am intrat de asemenea in actiune, oferind sprijin tehnologic. De secole, una dintre misiunile flotei lui Hatonn este mentinerea scutului protector in jurul Nirvanei, care se extinde peste Pamant in timpul tuturor vizitelor, rezidentii sai vizitandu-va pe voi si vice versa; dar aproape nimeni de acolo nu constientizeaza calatoriile sufletului.




Suzanne: Stiu toate acestea de la Matei. Ce extraterestri vor ateriza?




Lazarus: Pe langa reprezentanti ai Pleiadelor, cei ai Lyrei, cei de pe Arcturus, Sirius si Vega vor fi, probabil, primii, fiindca ei se afla in navele cele mai apropiate si sunt, de asemenea, primii vostri stramosi. Am aflat despre mesajul lui Horris, deci voi stiti deja ca unii dintre voi au descendenta reptiliana, iar unele dintre aceste suflete luminate vor veni si ele. Spun ca vor veni, dar stiti ca multi dintre noi se afla deja acolo. Ei vor fi entuziasmati sa-si dezvaluie, in sfarsit, identitatile reale, iar unii dintre ei va vor uimi!




Suzanne: Vrei sa spui pentru ca ii cunoastem deja, in pozitiile in care se afla acum?




Lazarus: Exact.




Suzanne: Presupun ca nu vrei sa-mi spui despre cine este vorba. Sau nu vrei?




Lazarus: Nu, fiindca este privilegiul lor sa faca acest lucru, atunci cand va fi momentul potrivit. De fapt, s-ar putea ca tu sa nu fii prea socata, Suzi, iar noi trebuie sa lasam lucrurile sa se desfasoare asa cum trebuie!




Suzanne: OK, Lazarus. Sunt atat de nerabdatoare ca toate acestea sa se intample! Este Pamantul stabil pe orbita sa, ori inca mai are nevoie de ajutor?




Lazarus: Iubita noastra Gaia… lasati-ma sa strecor o explicatie aici. Gaia este numele sufletului planetei voastre, iar numele stravechi ale corpului sau planetar sunt Terra si Shan, dar noi o numim Pamant, chiar daca puneti doar o majuscula la cuvantul care denumeste pamantul pe care calcati, asa cum au facut civilizatiile voastre premergatoare, lipsite de imaginatie. Oricum, draga Suzy, prin afluxul de Lumina care o scalda acum, ea si-a recapatat o mare parte din puterea ei de odinioara; dar noi inca mai adaugam Lumina noastra, impreuna cu tehnologiile noastre, pentru a-i asigura stabilitatea. Dupa cum stii, eliberarea de negativitate nu s-a terminat, iar sarguinta noastra nu va slabi, pana cand ea nu se va afla pe deplin in vibratiile dimensiunii a 4-a. Atunci, vom striga cu totii: Aleluia – ne-am facut datoria! Iar in acel moment, voi toti va veti cunoaste fratii si surorile din Univers.




_________________________




Matei: Iti multumesc, Mama. Voi adauga celor spuse de Lazarus, imensa cantitate de Lumina ce radiaza spre voi de la sufletele din Nirvana si de la nenumarate alte suflete din alte lumi spirituale.
Si Mama, mai am o rugaminte la tine. Lazarus a vorbit despre Menta. Pentru ca cititorii sa afle cate ceva despre acea civilizatie si ajutorul pe care vi-l ofera ea, te rog sa selectionezi cateva fragmente relevante din prezentarea acestei civilizatii si sa le adaugi aici.




____________________________




(MENTA): Noi suntem un urias camp energetic, format din peste un miliard de suflete. Atunci cand ne incarnam, noi traim pe o planeta numita Retorno, dintr-o galaxie aflata dincolo de constelatia Lyra. Patria noastra este una dintre numeroasele lumi inca nevazute de telescoapele voastre. Va voi explica de ce spun cand Eu, cand Noi: fiindca eu vorbesc cu voi in calitate de suflet, dar nu sunt niciodata separat de mintea noastra colectiva. Niciun suflet nu este considerat mai bun decat altul, fiindca toate aspectele mintii noastre sunt necesare pentru stabilitatea lumii in care traim si pentru constiinta noastra, aflata intr-o evolutie continua…




La nivelul sinelui nostru colectiv, noi semanam mai mult cu un copac decat cu o fiinta umana, deoarece zona capului este formata dintr-o multime de senzori, care seamana cu un buchet de flori. Aceasta este unitatea care gazduieste mintea colectiva. Culoarea predominanta a acestei zone este albul, dar se pot observa si culori pastelate – culorile unor domenii specializate, cum ar fi artele, tehnologia, ingineria tehnica, cresterea copiilor s.a.m.d. Noi suntem o retea de culori, identificate cel mai adesea ca talentele, capacitatile si pasiunile esentiale la un moment dat – iar culorile se schimba, pentru a reflecta frecventa in care actionam. Adica, fateta prismei este refractata in culori identificate cu frecventa respectiva.




Miliarde de fire de mare finete sunt conectate cu manunchiul unitatii-gazda. Acestea sunt sinele sufletelor noastre, care cutreiera cerurile in cautarea unei noi cunoasteri sau pentru a-si reaminti cu mai multa precizie, fiindca, la nivelul constiintei sinelui superior, totul este cunoscut. Intreaga descoperire de sine a sufletelor se transmite, in mod instantaneu si automat, la mintea colectiva…




Noi suntem mult mai puternici decat multi altii care va sprijina cu toata puterea lor, dar lungimile lor de unda sunt mai scurte decat ale noastre; de aceea, noi ne-am angajat cu o dubla masura in aceasta misiune voluntara. Noi stralucim in propria noastra energie si, totodata, sustinem Lumina emanata din acele alte surse, cand patrunde in atmosfera Pamantului. Acest lucru este esential, astfel incat corpurile voastre sa poata absorbi razele de Lumina la nivel celular si sa se adapteze la frecventele mai inalte in care va intra Pamantul. Acest lucru va da posibilitatea supravietuirii fizice in timpul procesului de Inaltare, pe care unii il numesc schimbare, iar altii purificare.




________________________________




Matei: Iti multumesc, Mama.




In plus, as dori sa subliniez, inca o data, cat este de important sa ramaneti in afara fricii; de asemenea, noi ne-am concentrat asupra ajutorului extraterestru, atat in trecut, cat si in prezent si pentru viitor. Odata ce Pamantul intra in ultimul stadiu al existentei sale, in cea de-a 3-a densitate, a venit vremea sa incetati sa va mai ganditi la voi insiva doar ca la niste persoane individuale, cu personalitati, trasaturi, talente, sperante, visuri si impliniri distincte. Voi sunteti asa, dar sunteti mult mai mult decat atat, si trebuie sa incepeti sa ganditi despre voi ca sunteti, cu adevarat, fiinte puternice, multidimensionale! Sunteti membri ai familiei universale de suflete interconectate, legate intre ele pentru eternitate, parti inseparabile din Dumnezeu, iar surorile si fratii vostri vor ca voi sa simtiti ca sunteti inruditi cu ei si sa stiti ca intalnirile iminente cu ei vor fi reuniuni de familie, pline de bucurie!




Iubirea noastra va insoteste in fiecare moment al traversarii drumului scurt care va mai desparte de Epoca de Aur a Pamantului.




___________________________




IUBIRE si PACE
Suzanne Ward




Suzanne: Din cand in cand, mesajele lui Hatonn sunt incluse in mesajele lui Matei; de aceea, voi raspunde intrebarilor referitoare la el. El este un suflet batran, care, in ultimele mii de ani, a trait in Pleiade, dar el si familia lui se afla mai mult la bordul unei nave uriase, decat acasa. In majoritatea timpului, el a fost comandantul unei flote intergalactice, iar in ultimele sute de ani, a fost si director de comunicatii universale. Eu si cu Hatonn comunicam frecvent unul cu celalalt, de cand s-a deschis conexiunea mea telepatica, la inceputul anului 1994 si, cata vreme prietenia cu Matei era mult mai veche, uneori el raspunde unor intrebari care il preocupa mai mult pe el, decat pe Matei. Hatonn a trimis pentru prima oara materiale pentru o carte pe la mijlocul anului 2003*, iar doi ani mai tarziu, el a inceput sa imi dea informatii care sa fie incluse in mesajele lui Matei.




NT: HAARP sau High Frequency Active Auroral Research Program este un program de cercetare asupra frecventelor aurorale active, desfasurat pe teritoriul Statelor Unite, langa localitatea Gakona, Alaska. Acest program reprezinta activitatea de cercetare desfasurata asupra ionosferei, pentru a putea fi stabilit comportamentul ozonului, azotului si ionilor acestora la bombardamentele radiatiei solare si cosmice, dar si la emisiunea de radiatii de inalta frecventa (HF) sau joasa frecventa (ELF) de pe Pamant.
* a se vedea cartea VOCILE UNIVERSULUI, publicata de Editura For You.




By courtesy of Monica Visan
Translation: Irina




MATTHEW BY Suzy Ward
www.matthewbooks.net- ALL TRANSLATIONS
http://www.lightworker.it – ITALIANO
http://livrosmatthew.blogspot.com/ - PORTUGUÊS (PORTUGAL)
http://matthewinrussia.blogspot.com/ - РОССИЯ/RUSSIAN - NEW
Originals and translations of Galactic Messages available on

miercuri, 20 aprilie 2011

25 martie 2011

MESAJ DE LA MATEI
25 martie 2011

Cu salutari de iubire din partea tuturor sufletelor din acest loc, va vorbeste Matei despre doua situatii deosebit de importante din lumea voastra. Dat fiind ca perspectiva voastra e limitata la observarea personala si relatarile din mass-media, dorim sa va oferim vesti incurajatoare, asa cum sunt ele vazute din perspectiva noastra mai inalta. Toate evenimentele au loc in maniera universala accelerata, despre care va spunem ca va provoca schimbari numeroase si rapide, iar tot ceea ce in acest moment pare sa fie in dezordine va conduce la ivirea adevarurilor si la implementarea de reforme.

Ca sa va dam un exemplu despre un adevar ascuns timp indelungat - care a iesit la lumina intr-o oarecare masura, nu cu mult timp in urma - cei mai multi oameni de pe Pamant ar fi considerat ca le e greu sa creada ca un numar mic de oameni de stiinta provoaca cutremure de pamant extraordinar de distructive, furtuni violente si inundatii. Internetul vostru abunda acum de informatii despre ce anume poate provoca - si a provocat - tehnologia omeneasca si, desi s-ar putea ca publicul, in general sa nu stie inca acest lucru, cu timpul oamenii vor afla.

Dati-ne voie sa vorbim mai intai despre lucrurile cu care se confrunta Japonia. Stim ca unii Lucratori intru Lumina simt ca fratii si surorile noastre din afara planetei trebuie sa intervina si sa mentina sub control situatia privind radiatiile, care are potentialul de a crea un numar nespus de mare de victime si daune de mediu la nivel global. In mesajul nostru anterior v-am spus ca familia noastra din spatiu diminueaza pe cat poate de mult nivelurile de radiatii, iar in alte mesaje am spus ca acele echipaje nu pot ateriza in masa, pana cand nu poate fi asigurata siguranta lor si a voastra - iar in acest moment ea nu poate fi asigurata. Asadar, asistenta la centrala nucleara nu poate surveni intr-o maniera publica si la scara mare; in orice caz, au fost luate masuri.

La solicitarea a numeroase persoane, mama mea a tinut legatura cu mine si cu alte surse, iar eu am invitat-o sa va impartaseasca despre lucrurile care i-au fost spuse.

___________________________________

[Suzy: acesta e un extras din mesajul meu din 18 martie adresat lui Hannah Beaconfield, care primeste informatii prin channeling de la Pleiadian Light/Inteligenta pleiadiana.]

Acum trei seri am primit un telefon de la Gen, translatorul de japoneza, care imi multumea pentru mesajul de la Matei si ma intreba daca nu mi-a mai dat informatii mai recente. Matei mi-a spus ca „ei" au auzit ca unii ET vor ateriza si ca vor ajuta la reducerea nivelului de radiatii, insa ca acele informatii nu fusesera verificate. Urmatoarea zi a fost agitata, asa ca era seara tarziu cand l-am intrebat pe Dumnezeu daca stie ce imi spusese Matei. El mi-a raspuns ca stie si ca putea verifica. O nava mica aterizase cam la un kilometru si jumatate de centrul nuclear, iar echipajul isi folosea echipamentul tehnologic impreuna cu echipamente mai numeroase, aflate in nave de deasupra zonei; nicio persoana de la centrul nuclear nu a stiut ca echipajul se afla la sol.

I-am transmis aceasta veste lui Gen, iar azi dimineata el mi-a scris: Dispersia de radiatii de la acele reactoare a fost redusa intr-un mod oarecum miraculos, sub niveluri critice. Consider ca eforturile ET-ilor sunt facute cunoscute. Au mai existat si inregistrari video ce aratau mici OZN-uri care zburau in zonele respective.

[Randurile de mai jos sunt din mesajul meu din 25 martie adresat lui Jean Hudon, care publica EarthRainbowNetwork.]

Jean, m-am gandit ca vei fi interesata de materialul video pe care tocmai l-am vizionat si de ceea ce mi-a spus Hatonn sa ii comunic lui Gen, cel care mi-a trimis link-ul. El si familia sa au mers la Okinawa, unde au infiintat o organizatie care sa asigure locuinte pentru japonezii care au ramas fara adapost, iar acum acestia sunt in Hawai.

„Sunt Hatonn. Nu va pierdeti speranta in privinta patriei voastre natale! La nivelurile cele mai inalte ale consiliului universal, au loc discutii pe tema demontarii acelui sistem de retea, a efectelor adverse pe care le-ar putea avea asupra diverselor noastre tehnologii. Nu e o chestiune de „daca”, ci de felul in care vom impiedica producerea de si mai multa distrugere a planetei, prin acele mijloace diabolice".

Hatonn a spus ca nu exista nicio cronologie despre aceasta, dar ca vom sti, pentru ca viitoarele cutremure sau eruptii vor fi mai putine si mai slabe — cea mai mare parte de negativitate pe care Pamantul a trebuit sa o elibereze a fost deja eliberata. El a mai spus ca paradoxul privind aceasta uzitare speciala a HAARP este acela ca el este facut anume sa produca cantitati enorme de negativitate, insa el pune in libertate mult mai multa negativitate decat creeaza.

[Urmatorul extras este dintr-un email pe care l-am trimis mai tarziu in aceiasi zi unui prieten care m-a intrebat daca stiam mai multe despre sprijinul oferit de ET.]

Hatonn tocmai mi-a spus ca gruparea Illuminati stie despre interventia familiei noastre din spatiu, intrucat nu s-a produs distrugerea proiectata de ei. Se pare ca ei s-au asteptat la acest lucru, insa banuiala a devenit certitudine, atunci cand uraganul a scazut din intensitate deasupra oceanului, dupa care si-a schimbat directia, indreptandu-se spre nord, in loc sa loveasca continentul american, ceea ce nu a fost deloc lucrul pe care il planuisera Illuminati.

El a spus ca, de-a lungul anilor, tehnologiile pentru declansarea de cutremure si manipularea vremii au fost perfectionate si amplificate. Furtunile mai insemnate erau produse de obicei de un sistem, iar cutremurele de un alt sistem; insa din cauza interventiei ET, oamenii de stiinta care lucreaza pentru Illuminati au inceput sa foloseasca o combinatie de tehnologii - cum ar fi sistemele de siguranta, in caz ca unul din sisteme nu e atat de eficient precum doresc ei - dar si ca sa ingreuneze interferenta tehnologiilor ET cu toate sursele de energie, in mod simultan.

El a spus ca, in diverse locatii din Japonia, a fost folosita una dintre cele cateva functii ale HAARP, impreuna cu elemente din inventiile si descoperirile lui Tesla, pentru a produce distrugere de deasupra si de dedesubtul scoartei Pamantului. Chiar si cu tehnologiile avansate ale ET-ilor nu e o treaba simpla sa dezmembrezi intregul echipament al Illuminati, fara a perturba sursele esentiale de comunicare si energie, care raspund necesitatilor noastre si nu doar ale Illuminati. Din acest motiv se desfasoara discutii la cele mai inalte nivele ale consiliului universal, in vederea stabilirii celei mai bune cai de a actiona.

Iti multumesc, Mama.

Exista intr-adevar niveluri periculoase de radiatie in plantele, apa si aerul din apropierea centralei nucleare si niveluri mai scazute in alte zone din acea tara; toate acele niveluri ar fi cu mult mai ridicate, daca nu ar fi existat sprijinul familiei noastre de pe planeta si din afara ei, care au redus substantial radioactivitatea din zona centralei.

Cinstim curajul lucratorilor japonezi din acea zona, a caror expunere prelungita in apropierea surselor de radiatii va duce la moarte sau boli grave. Aceia care fac tranzitia spre Nirvana vor fi intampinati de comunitati care vor striga Bravo! Ei vor primi toate ingrijirile personalizate ce sunt necesare, iar cutezanta lor va fi recunoscuta si sub forma salturilor inregistrate in evolutia sufletului lor. In ceea ce-i priveste pe muncitorii care sunt mai putin bolnavi de pe urma radiatiilor, daca contractele sufletului lor reclama o viata indelungata, corpul lor se va putea vindeca, pe masura ce Pamantul isi continua inaltarea spre niveluri vibrationale in care nu exista boala.

In mesajul nostru anterior, am afirmat ca toate persoanele care au pierit in cutremur si tsunami au primit ingrijirea personalizata de care au avut nevoie. Ar aduce un dram de alinare familiilor lor, daca ele ar putea sti ca sufletele iubite ale acestora sunt pline de bucurie, in viata lor activa in spirit si ca radiaza lumina, pentru a-i inalta sufleteste pe compatriotii lor.

Sprijinul familiei voastre spatiale in aceasta situatie nucleara poate fi acordat doar intr-o masura limitata, deoarece asta nu e lumea lor, ci a voastra, iar voi trebuie sa adoptati o atitudine ferma, pentru a va asigura ca puterea nucleara este eliminata ca principala sursa de energie. Trebuie sa existe o miscare de revendicare globala pentru interzicerea construirii de noi reactoare, pentru ca lucrarile pentru cele aflate in etapa de constructie sa fie sistate, iar cele care sunt in functiune sa fie inchise. La stadiul de dezvoltare in care va aflati, puterea nucleara a fost periculoasa de la inceput, insa ea a proliferat ,deoarece e foarte profitabila pentru acei putini oameni a caror lacomie depaseste cu mult avantajele aduse de securitate.

In momentul in care echipajele din spatiu vor putea ateriza in numar mare, acestea vor aduce tehnologia pe care o au pentru a dematerializa toate deseurile nucleare si pentru a elimina toti poluantii radioactivi din aer, apa si sol - iar ei vor lucra cu voi, pentru a va purifica si a va improspata planeta.

Cea de-a doua situatie de importanta majora pe care vrem sa o abordam este ceea ce se intampla in lumea araba. In ceea ce pare a fi contagiune de libertate, daca vreti, popoarele care au fost indelung oprimate de conducatori sau dinastii despotice sunt receptive la lumina ce se intensifica si care ii lamureste ca viata lor e schimbatoare, imbarbatandu-i sa exercite „puterea poporului”. Din nou, aceasta face parte din accelerarea care afecteaza totul in univers, iar aceste reactii isi mentin ritmul. Va exista multa varsare de sange, pana ce popoarele din toate tarile vor fi libere - insa ele vor repurta victoria!

Suntem constienti de opiniile contradictorii privind coalitia condusa de SUA, a fortelor militare din Libia. Ceea ce noi vedem este o schimbare radicala in atitudinea liderilor nationali care se amesteca in afacerile altei tari: pentru prima oara in istoria voastra, interventia nu e facuta in scop pur egoist, ci intr-un scop nobil — acela de a-i ajuta pe oamenii care lupta pentru libertatea lor. Fara acest ajutor, mult mai multi libanezi ar fi macelariti de dictatorul a carui constiinta si capacitate mentala au fost distruse in urma cu mult timp.

Vremea dictatorilor s-a terminat - la fel ca si vremea sustinerii acelor dictatori, din ratiuni egoiste. S-a incheiat vremea exploatarii resurselor Pamantului, fara a se tine cont de distrugerea provocata mediului inconjurator, la fel cum s-a incheiat vremea detinerii bogatiilor naturale ale lumii, de catre o mana de oameni. Tot ce e bazat pe intuneric se incheie cu rapiditate.

Din nefericire, vremea zvonurilor si a predictiilor dramatice privind schimbarile majore de teren, ocean si poli inca va mai insoteste. Da, fiti cu adevarat corect informati, dar va rog sa nu oferiti niciun fel de energie, niciunei informatii incarcata de frica! Ramaneti statornici in lumina voastra, stiind ca alaturi de voi sunt nenumarate suflete in trup si spirit, care va ajuta, plini de iubire, pe calea voastra spre Epoca de Aur a Pamantului.

IUBIRE si PACE
Suzanne Ward

By courtesy of Monica Visan - http://www.editura-foryou.ro/
Translation: Ana Nicolai - Practician de Vindecare Reconectiva si Reconectare Reconnection and Reconnective Healing Practitioner - www.TheReconnection.com


MATTHEW BY Suzy Ward
www.matthewbooks.net- ALL TRANSLATIONS
http://www.lightworker.it – ITALIANO
http://livrosmatthew.blogspot.com/ - PORTUGUÊS (PORTUGAL)
http://matthewinrussia.blogspot.com/ - РОССИЯ/RUSSIAN - NEW
Originals and translations of Galactic Messages available on

PUTIN




2017.07.08 - Putin Conference after G20 Summit - RO from Roberto Petitpas on Vimeo.



BOTH VIDEOS AVAILABLE IN ENGLISH,FRENCH, ROUMANIAN, AND PORTUGUESE


sorin

Petition

Dezvãluirea pe deplin a prezentei ET pe Pãmînt, de cãtre Guvern

Full government disclosure of ET presence on Earth

https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

De ce este important

Prezenta de civilizatii extraterestre pe Pãmînt si în jurul lui, a fost declaratã public de sute de martori în prima mînã, inclusiv oficiali militari, astronauti si piloti de aviatie civilã.

A fãcut obiectul unei acoperiri timp de mai mult de 60 de ani, de acord cu mãrturiile date de aceste persoane, fãcute publice în cadrul Proiectului Dr. Steven Greer, si al documentarului recent, SIRIUS, precum si prin Audierea Cetãtenilor despre Dezvãluire=Audientele cetãtenilor despre Divulgare, care a avut loc în National Press Club, în Washington DC, în Aprilie/Mai 2013.

Aceastã ascundere(acoperire), folosind dezinformarea mediaticã si farsele, a împiedicat Omenirea de la un contact deschis cu cetãtenii galactici binevoitori si foarte avansati, capabili sã facã cãlãtorii interstelare, mai rapide decît viteza luminii. În acest sens, liderii mondiali au privat aceastã planetã de tehnologii de propulsie si energie avansate, care puteau sã fi transformat complect civilizatia omeneascã, ridicîndo-a la un nível înalt de bunãstare globalã, inter-relationamente si sãnãtate ambientalã, cu care foarte putini pot chiar visa.

Planeta noastrã, poate doar, sã se îndrepte cãtre o crizã mai profundã, sub controlul complexului militar-industrial, si al corporatiilor de combustibile fosile, care trag de sforile guvernului, prin alternative întîrziate, care puteau duce la nãruirea puterii lor, împreunã cu cabala de interesse investite.

Recunoasterea deschisã de cãtre guvernele de pe Pãmînt, a popoarelor extraterrestre avansate, este pasul necesar, pentru a începe urmãtorul capitol al Umanitãtii, si al planetei noastre. Claritatea este vitalã, în cazul în care Umanitatea se va conecta cu succes cu ET, si se va apropia cu bunãvointã, diferentiatã în prezent, prin reprezentarea comunicatiei mass-media, de cãtre entitãtile negative, sau agentiile omenesti posibile, care utilizeazã nave în scopuri de energie inversã, cu obiective necunoscute. Lipsa de transparentã, creeazã confuzie, si un potential pentru actiuni distructive.

Trebuie sã luãm o atitudine de compasiune si libertate ACUM, si sã chemãm Natiunile Unite si toate guvernele lumii, pentru a da un pas înainte, a recunoste adevãrul contactului binevoitor cu Pãmîntul, si sã începem sã ne angajãm în mod deschis cu vecinii nostrii galactici, pentru a vindeca lumea noastrã.


https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb