Persoane interesate

joi, 1 august 2013

21:07:2013



Mesaj de la Matei, 21:07:2013
 

Efectele dezvaluirii documentelor in SUA, procesul lui George Zimmerman [chiar daca mesajul se refera la evenimente din Statele Unite, mi s-a parut ca ceea ce spune este de mare interes si pentru cei din restul lumii) 



Sunt Matei, cu salutari pline de iubire din partea tuturor sufletelor de pe aceasta statie. Suntem fericiti sa ne referim la intrebari pe care le-au pus multi cititori, in legatura cu doua situatii care sunt interesante si pentru multi altii. Ambele implica cetateni ai Statelor Unite si, chiar daca par sa nu aiba nicio legatura intre ele, aceste doua situatii foarte mediatizate sunt similare in esenta lor, ambele constituind exemple de pasi imensi facuti in directia evolutiei societatii voastre.


Va conduce dezvaluirea documentelor confidentiale, de catre Edward Snowden, la mai multa transparenta in legatura cu activitatile guvernului sau nu va face altceva decat sa complice si mai mult niste relatii internationale, deja incordate?


Daca s-ar putea spune ca transformarea lumii voastre necesita un element principal, acel ingredient ar fi adevarul. Nivelele de energie in care orbiteaza Pamantul, deschid calea pentru ca adevarurile sa iasa la suprafata, dar nu exista niciun fel de mijloace speciale, prin care aceste lucruri sa se intample, deoarece in contractele sufletelor exista flexibilitate.


Pentru a explica aceasta relatie, sa spunem ca voi alegeti sa castigati o suma importanta de bani, pentru a echilibra o viata de saracie disperata. Pe langa prevederile contractului, alegeti anumiti factori care sa va ajute sa il respectati, cum ar fi tara in care sa traiti, anumite calitati inascute si o tendinta de a gandi si actiona liber. Dar nu exista doar o metoda dura si rapida sau un sigur domeniu de actiune, care sa conduca la dobandirea stilului de viata pe care l-ati ales.


Fara memoria constienta a contractului sufletului vostru, nu faceti altceva decat sa raspundeti la idei, instinct, intuitie, aspiratii si constiinta – mesaje pe care le trimite sufletul catre constiinta voastra si care sunt aliniate la alegerile din contractul vostru – atunci cand apar ocaziile „potrivite.”


Atunci cand acest lucru se aplica unor persoane pe care ii numiti avertizori de integritate, este vorba despre ceea ce a facut Edward Snowden. In timp ce el este privit de catre unii ca tradator si de altii ca erou, analistii vostri ii discuta copilaria si adolescenta, trasaturile de personalitate si imaturitatea, speculandu-se asupra motivelor pentru care a facut publice documentele sale guvernamentale, confidentiale.


Ei nu stiu – si nici Snowden nu stie – ca atunci cand a aparut o ocazie „potrivita”, el a raspuns de fapt mesajelor sufletului sau. Este aceeasi confluenta de factori energetici, care l-au determinat pe Bradley Manning sa dezvaluie documente oficiale si pe Julian Assange sa initieze Wikileaks. Asta nu inseamna, in nici un caz, ca doar acestia trei sunt singurii care au actionat dintr-un simt al responsabilitatii, de a ”aduce adevarul la lumina” – noi vorbim acum doar despre persoanele despre care se discuta, acum, in presa.


In ce priveste efectul informatiilor dezvaluite asupra relatiilor internationale, indivizii mentionati nu au niciun interes sa faca din tantar armasar; ei au probleme interne mult mai importante de care sa se ocupe. Mai mult, vibratiile care prevaleaza acum, sunt toate in favoarea atenuarii de catre conducatori, a oricaror divergente si a ajungerii la un acord international.


Din punct de vedere al transparentei guvernarii, aceasta va fi adusa de cererile cetatenilor – nu numai pentru a pune capat secretizarii, dar si politicilor in interes propriu, sistemelor de justitie corupte si contributiei banilor corporatisti, care stau in spatele multor politici si legi ale organismelor de guvernare. Strigatul pentru schimbare nu exista numai in Statele Unite, cu siguranta! Egiptenii, brazilienii si rusii sunt doar o parte dintre cei care le cer si ei guvernelor lor sa serveasca cel mai inalt interes al popoarelor lor. In fiecare natiune in care este nevoia unor schimbari benefice, perseverenta si curajul miscarilor la nivel local – uneori si cu sprijin exterior – vor conduce la materializarea acestora.



A doua problema de foarte mare interes este procesul lui George Zimmerman, care s-a incheiat cu achitarea acestuia, in cazul uciderii prin impuscare a lui Trayvon Martin. In timp ce majoritatea oamenilor se concentreaza asupra verdictului – daca este drept sau nedrept – multi cititori intreaba: cei implicati si familiile lor au fost de acord cu asta, in contractele sufletelor lor?


Da, dar e nevoie de o explicatie. Tryvon si George si familiile lor sunt asemenea altor suflete care, pana acum, si-au ales experientele karmice, pe care le au de trait pentru a-si echilibra alte vieti. Ei au fost de acord sa traiasca omorul, moartea si urmarile traumatizante, iar contractele lor le-au oferit pana acum un anumit grad de flexibilitate, in ce priveste unde, cand si cum sa se petreaca lucrurile.


Mai ales in aceste vremuri unice in univers, ocaziile care „se potrivesc” apar din plin in intreaga lume, astfel incat nu numai ca exista posibilitatea incheierii alegerilor karmice, dar poate fi servit astfel si „binele general”. Si asa se intampla cu familiile Martin si Zimmerman. Avocatii apararii si un jurat pretind ca nu a existat un factor rasial; cu toate acestea, perceptia generala este ca discriminarea sau profilul rasial stau, de fapt, la originea problemei si multi protesteaza impotriva verdictului.   


Procesul si rezultatul sau „aduc la lumina”, cu putere, faptul ca bigotismul rasial, care a reprezentat multa vreme o pata si o tensiune pentru omenire, nu isi mai are locul in lumea de astazi. Educatia poate schimba perspectiva mentala asupra rasei, dar adevarata schimbare in societate are loc numai atunci cand inimile sunt profund atinse – si de aceea, Trayvon si George si familiile lor au fost de acord cu rolurile lor in aceasta tragedie personala. 


Acelasi tip de dezbinare amara, cauzata de bigotismul rasial este caracteristica si religiilor, traditiilor etnice si culturale, impartirii sociale „pe caste”, sistemelor de guvernare, separarii pe baza de sex sau statut economic. Toate aceste domenii, in care diferentele au cauzat suferinte de nespus, timp de milenii, se vor incheia.


Indivizi din intreaga lume raspund fara teama, chemarii unui puternic simt al responsabilitatii de actiona in legatura cu ceea ce stiu, la nivelul sufletului si constient, ca este corect de facut si universul aduce ocaziile pentru ca ei sa actioneze in aliniere cu alegerile din contract. Cei mai multi nu sunt recunoscuti in afara cercului lor de colaboratori apropiati si, chiar si cei cativa care sunt cunoscuti pe plan international, nu sunt mai constienti decat restul lumii, de faptul ca, inainte de nastere, au ales sa fie cine sunt si sa faca ceea ce fac.


O persoana bine cunoscuta si foarte respectata este Malala Yousafzai, tanara pachistaneza care, chiar si dupa ce a fost impuscata pentru ca lupta pentru dreptul fetelor de a fi educate, isi continua eforturile in aceasta directie. Ea si-a revenit dupa rana de la cap, care i-a pus viata in pericol, nu numai datorita ingrijirilor medicale specializate, ci si a numeroaselor rugaciuni. In contractul sufletului ei, ea a ales sa isi dedice viata acestui serviciu valoros, al carui rezultat va fi benefic fetelor, ori de cate ori li se neaga dreptul la o educatie la fel cu cea a baietilor. 


Papa Francisc este o alta persoana bine cunoscuta si foarte respectata. Sufletul evoluat din punct de vedere spiritual, care s-a intrupat ca Jorge Bergoglio, a facut asta la cererea consiliului universal suprem, astfel incat sa poata ocupa pozitia puternic influenta, de Papa. In conformitate cu acceptul sufletului, universul „a deschis calea”pentru aparitia unei ocazii „potrivite”. Astfel, Bergoglio a devenit papa si, in ciuda opozitiei puternice de la Vatican, el actioneaza dupa cum simte ca ii este responsabilitatea, pentru a indrepta relele pe care acest organism le-a perpetuat, inca de la inceput.


Pe tot parcursul caii de inaltare a Pamantului, planeta a primit o cantitate uriasa de Lumina de la alte civilizatii. Dar, familia noastra prea iubita, Lumina generata de toti cei care isi asculta vocea din launtru, este cea care pune in miscare societatea voastra, pentru a se apropia din ce in ce mai mult de o lume a pacii si armoniei, in care toti sa aiba parte, in mod egal, de marea abundenta a Pamantului.


Toate Fiintele de Lumina din acest univers va imbratiseaza pe voi, Lucratorii intru Lumina, cu iubire neconditionata si cu cea mai inalta stima!


IUBIRE si PACE


Suzanne Ward 




ii multumim Alexandrei 



Protejeaza mediul inconjurator - esti sigur(a) ca e nevoie sa printezi acest e-mail?


Daca doriti sa va abonati la acest Newsletter, sunteti rugati sa intrati pe siteul www.editura-foryou.ro unde aveti, in partea dreapta, formula de inscriere. 


Pentru dezabonare, trimiteti un e-mail gol la adresa

editura_foryou-unsubscribe@yahoogroups.com, cu confirmarea ulterioara a cererii de dezabonare, folosind un simplu Reply la acel mesaj. Pentru a gasi arhiva de mesaje accesati http://groups.yahoo.com/group/editura_foryou/messages

sâmbătă, 6 iulie 2013

11:06:2013



Matthew, June 2013

Sunt Matei, cu salutari pline de iubire din partea tuturor sufletelor de pe aceasta statie. Atunci cand ne referim la problemele pentru care cititorii si-au exprimat cel mai mare interes, va rugam sa retineti ca limita negativa a spectrului dualitatii a ajuns la apogeu si ca energia, odata pusa in miscare, trebuie sa isi urmeze calea. In multe situatii diferite, din lumea voastra, vedeti o combinatie dintre energia aflata in actiune si indivizi cu tendinte violente, care isi urmeaza nevoia amplificata de a recurge la violenta – fie ca e vorba despre acte intamplatoare, fie ca e vorba despre conducatori care isi oprima poporul.

Tulburarile din Turcia, chipurile iscate de protejarea unui parc, au fost instigate de catre departamentul de operatiuni negre al CIA, pentru a inteti conflictul dintre Suniti si Shiiti si a determina izbucnirea unui razboi. La fel cum se intampla si in alte tari ale lumii voastre, Turcia are politici care nu ii satisfac pe toti cetatenii sai – dar este sanatoasa din punct de vedere economic si progreseaza – si asta este ceva ce Iluminatii vor sa distruga. Chiar daca reteaua lor globala a inceput sa se destrame pe la cusaturi, cativa indivizi din varf sunt in continuare fixati in iluzia ca vor acapara intregul Orient Mijlociu si ca apoi isi vor extinde controlul asupra lumii. Cu siguranta ca acest lucru nu se va intampla si, atunci cand tulburarile din Turcia se vor calma – ceea ce se va intampla in curand – vor aparea unele reforme care vor intari si mai mult calea spre evolutie a tarii.

In tarile orientului mijlociu, in care oamenii au indepartat conducatorii despotici sau dinastici, libertatea e noua si e natural sa mai existe inca neclaritati cu privire la conducere si guvernanta. In cele din urma, se va ajunge la un consesns in fiecare tara si se va institui tipul de conducere democratica, cel mai potrivit.

Siria este oarecum diferit,a datorita diferitelor grupari care se lupta cu regimul Assad – scopul lor este acelasi, dar fiecare grup are propriul program, ca sa spunem asa. Atunci cand va veni victoria, va exista o perioada de disensiuni foarte severe, conduse de cei mai radicali reprezentanti ai gruparilor, pana cand bunul simti si intelepciunea vor invinge si atunci se va constitui o coalitie care va misca tara inainte, spre o stabilitate pasnica.

Interesul Chinei nu este acela de a „cuceri din punct de vedere economic, SUA”, ci de a a-si rezolva anumite probleme interne, foarte serioase. Aflate din punct de vedere economic, in randul marilor natiuni, China si Statele Unite au cele mai mari probleme interne. Datorita naturii sale autoritare, temperata de o viziune clara, guvernul Chinei cauta solutii pentru zonele sale problematice – in timp ce, prin comparatie, din cauza unei democratii strambe, in Statele Unite, actiunile menite sa solutioneze problemele existente au stagnat.

Aici este momentul sa ne referim la intrebarile puse de multi cititori: „Cum poate presedintele Obama sa apere faptul ca Agentia de Securitate Nationala(NSA) a colectat date din conversatiile telefonice particulare ale cetatenilor si din inregistrari de pe Internet?” „De ce a semnat Legea Monsanto? Actiunile desfasurate in Congres sunt informatii publice, dar ceea ce se intampla in spatele usilor inchise nu este cunoscut – si va vom spune ce este relevant cu privire la ambele situatii.

Presedintele Obama a aparat actiunea de adunare de date de catre NSA, care a fost autorizata prin Legea Patriot, aprobata in timpul adiministratiei George W Bush, pe baza reala a faptului ca ea a condus la descoperirea si dejucarea a numeroase planuri teroriste. Ce nu poate sa spuna presedintele – si Bush nu ar face-o niciodata – este ca actele de terorism cele mai importante, care au esuat, precum si majoritatea unor acte mai putin importante, care au fost dejucate, faceau parte dintre cele planuite de factiunea din CIA, aflata sub controlul Iluminatilor.

Obama nu poate nici sa dezvaluie ca extraterestrii lucreaza in NSA si in alte agentii din acea tara si din altele. Ei aduna si analizeaza informatii despre toate activitatile Iluminatilor din intreaga lume si le folosesc pentru a dejuca operatiunile acestora si a obtine dovezi incriminatorii. Cand isi va fi atins scopul – acela de a pune capat domniei Iluminatilor – Legea Patriot, ca si Securitatea Interna, vor lua sfarsit.

In ce priveste Legea de Protectie, Monsanto, purtatorii de cuvant ai Iluminatilor i-au spus presedintelui ca daca se va opune promulgarii, Congresul va trece peste asta. Mai mult, ei isi vor intensifica eforturile de a bloca Legea asistentei medicale accesibile, vor boicota legislatia care ar conduce la rezolvarea anumitor probleme legate de emigratie, precum si incercarile de rezolvare a conflictelor internationale prin discutii rationale, in locul confruntarilor armate.

Acesta este motivul simplu, ati putea spune, pentru care Obama a semnat legea, dar mai exista si un alt aspect al acestui lucru pe care Iluminatii nu il cunosc. In ciuda amenintarilor lor, presedintele nu ar fi semnat legea – a facut-o pentru ca extraterestrii apropiati lui l-au sfatuit astfel. Perspectiva superioara a fost aceea ca furia cetatenilor fata de aceasta lege perfida trebuie sa ii motiveze pentru a forta anularea ei. Oamenii trebuie sa isi exercite drepturile si responsabilitatea pentru a cere ca oficialii lor alesi sa puna capat partizanatului egoist, sa nu mai permita banilor primiti din lobby sa le dicteze voturile privind legislatia si sa inceapa sa serveasca celor mai inalte interese ale tarii lor.

In niciun caz nu se aplica asta doar Statelor Unite! Guvernele tuturor tarilor trebuie sa inceapa sa serveasca nevoilor poporului lor, deoarece aceasta serveste fiecarei inimi din Epoca de Aur a Pamantului si evolutiei sufletului!

Dupa cum s-a mentionat in mesajele anterioare, populatia Pamantului se afla in cea de-a patra densitate ca si locatie – dar multi nu au atins aceasta densitate, in modconstient sau spiritual. Dupa cum inaltarea Pamantului a fost predestinata, la fel este si Epoca sa de Aur – dar, cand va inflori pe deplin aceasta epoca, in timpul vostru linear, depinde de gandurile colective ale oamenilor, de sentimentele si actiunile lor. Nu putem sublinia indeajuns cat de mult este nevoie de lumina voastra, pentru a va ajuta societatea sa avanseze in constiinta treaza si spirituala!  

Legea universala a atractiei reprezinta o parte esentiala a progresului. Prin concentrarea asupra insatisfactiei fata de sistemele de guvernare, a nedreptatilor si a activitatilor abjecte, populatia transmite o energie care prelungeste situatiile pe care ar dori sa le incheie! Ei ar trebui sa stie ca daca se vor concentra, in schimb, asupra a ceea ce vor, vor genera energia care va materializa acest rezultat. Vor dobandi discernamantul de care au nevoie in ce priveste informatiile provenind din toate sursele, punandu-si intrebarile in interior, acolo unde este cunoscut adevarul fiecarui lucru, fapt sau fictiune, adevarat sau fals.

Am vorbit pentru prima data despre Barack Obama, inainte de alegerile primare din Statele Unite, din 2008, atunci cand am spus ca va fi ales presedinte. Am vorbit despre el de multe ori de atunci, inclusiv inainte de alegerile din 2012, cand am spus ca isi va pastra pozitia si de ce. Dupa fiecare dintre numeroasele noastre mesaje referitoare la Obama, mama mea a fost inundata de emailuri. Avocatii ideologiei partidului republican au denuntat vehement ceea ce va spuneam despre el si suporterii lui doreau sa stie daca va putea depasi imensa opozitie cu care se confrunta. Unii intreaba: Mai este el inca o fiinta plina de Lumina? DA, este!

Vom mai adauga ceva la asta, dar in primul rand va spunem ca politica este cea care a subjugat generatii succesive, in fata numarului ingrozitor de morti datorate razboiului si distrugerii si care a creat o distributie fara masura de dezechilibrata, a imenselor bogatii ale lumii. Noi nu trecem cu vederea nici rolul pe care l-au jucat religiile – doar cei care conduc atat biserica, cat si statul sunt cei care isi conduc adeptii pe campul de lupta. 

Timp de ere, sistemele voastre politice s-au bazat pe nebunia cuceririi si a varsarilor de sange, a coruptiei si minciunii. In cele din urma, aceasta a creat o asemenea masa de negativitate, incat viata pe Pamant a fost pusa in pericol. Gaia, sufletul intrupat, ca si planeta voastra, nu a vrut ca trupul ei si toate formele lui de viata sa moara.

Si atunci, in conformitate cu cererea Gaiei si cu binecuvantarea lui Dumnezeu, civilizatii indepartate au infuzat planeta cu lumina salvatoare a vietii, in timp ce consiliul universal suprem a creat planul general pentru o noua era, care a devenit cunoscuta ca fiind Epoca de Aur a Pamantului. Ei i-au cerut unui suflet dintr-o civilizatie foarte avansata, sa preia una dintre sarcinile cele mai dificile – presedintia Statelor Unite – un rol cu impact asupra politicilor de pretutindeni.

Da, cu siguranta ca Barack Obama este la fel de plin de Lumina ca si in momentul in care a acceptat sa isi asume misiunea de a indrepta raul din acea tara si de a se afla in avangarda celor care aduc pacea in lume! Pe intreg parcursul mandatului sau, el a lucrat cu abnegatie in spatele scenei, pentru a dezmembra reteaua care le permitea Iluminatilor sa controleze tot ceea ce afecteaza viata in lumea voastra. Puterea lor de a impiedica si chiar de a bloca complet eforturile sale din interiorul si din afara Congresului s-a incheiat; veti vedea adevarul cuvintelor noastre despre Obama

Acum, sa punem negativitatea in contextul vremii si a evenimentelor geofizice, pe care s-ar putea sa nu le fi considerat ca fiind dovezile schimbarii – ceea ce sunt de fapt. Lumina intensa care a salvat viata Pamantului i-a dat puterea de a incepe sa elibereze negativitatea, prin intermediul unor cutremure puternice, a unor eruptii vulcanice si furtuni devastatoare, care au provocat numeroase pierderi de vieti si distrugeri.

Ultima parte a „vechii negativitati” a fost eliminata cu aproximativ sase luni in urma – ceea ce i-a permis Pamantului sa intre in cea de-a patra densitate. „Noua” negativitate determinata de violenta existenta a fost eliberata printr-o serie de cutremure, in zone in care nu au existat aproape de loc pierderi de vieti sau distrugeri – si acelasi lucru s-a intamplat si cu eruptiile vulcanice. Si mai multa negativitate se disperseaza in anumite zone, cu ajutorul ploilor torentiale si in altele prin intermediul focurilor scapate de sub control – apa si focul sunt elementele purificatoare ale Naturii.

Niciodata nu se va mai acumula negativitate pe planeta si niciunul dintre cataclismele prezise nu va avea loc! Intunericul care a invaluit, ere de-a randul, Pamantul a disparut, dar va mai continua inca indepartarea urmelor pe care acesta le-a lasat, pana cand planeta va ajunge in planurile in care nu mai exista violenta. Ea nu va ajunge acolo saptamana sau luna viitoare, dar ajutata de fortele de Lumina din interior, de pe Pamant si de dincolo de el, inainteaza catre acel spatiu, cu o viteza unica in univers. Pe parcursul acestui drum, violenta va scadea si acelasi lucru se va intampla si cu furtunile, cutremurele si activitatea vulcanica.

Trecand acum la alte probleme despre care intreaba cititorii, cu ceva timp in urma, emisiile radioactive provenind de la uzina nucleara afectata de cutremur, din Japonia, au fost neutralizate intr-o asemenea masura, incat ele nu mai prezinta nicun fel de risc asupra sanatatii. In cele din urma, toate centralele nucleare, toate depozitele de deseuri toxice si alte tipuri de poluare toxica vor fi dematerializate tehnologic. Intre timp, echipajele din cerurile voastre folosesc tehnologia de la bordul navelor lor, pentru a proteja uzinele nucleare aflate inca in functiune.

Ingrijorarile legate de folosirea pripita a armelor nucleare, de catre unele tari, de cursa de inarmare in care s-au angajat alte tari care incearca sa dobandeasca astfel de armament sau de eventuala lansare accidentala a unor astfel de rachete, sunt total nefondate. Prin decretul Creatorului si cu autorizarea lui Dumnezeu, civilizatiile care au capacitatea de a preveni loviturile nucleare, deliberate sau accidentale, vor continua sa o faca. 

In timpul conferintei Bilderberg, Iluminatii si-au putut ascunde cu greu ingrijorarea din ce in ce mai mare, in legatura cu puterea lor de a detine controlul asupra activitatilor bancare, de credit si investitii din intreaga lume – aproape ca si-au epuizat mijloacele prin care si-au putut mentine averile intacte. Dupa cum am mentionat mai inainte, indivizi din interiorul si din afara NSA au adunat dovezi ca Iluminatii au acumulat aceste averi ilegal si inechitabi. In orice caz, pana cand nu va fi prezentata toata documentatia in cazuri perfect sustinute in fata diverselor tribunale si pana la decizia finala justa a acestora, fondurile raman inca in mainile Iluminatilor.

Am aflat cu mare bucurie despre recunoasterea prezentei altor civilizatii, de catre Ministrul Apararii din Canada! Nu se stie inca in ce masura acest lucru va afecta decizia privind momentul aterizarii navelor si al dezvaluirii identitatii extraterestrilor care traiesc printre voi. Mama, te rog sa inserezi aici raspunsul lui Hatonn, la intrebarea legata de acest subiect.

„ Oricat de incurajatoare este aceasta recunoastere, ea nu e suficienta pentru a putea ateriza maine. Ce avem noi de spus este ca trebuie sa va puneti mai intai casa in ordine. Nimeni nu se asteapta sa o faceti singuri – de asta ne aflam aici!

Suzy, prietena mea, tu stii ca noi nu avem de gand sa punem stapanire pe lumea voastra – dar multi oameni nu stiu asta. Ei sunt curiosi in legatura cu noi, dar nu sunt convinsi ca daca vom ateriza, o vom face pentru a va ajuta. Nu stiu absolut nimic despre tot ceea ce am facut pentru Pamant, timp de secole si se gandesc mai degraba:De ce ar fi extraterestrii interesati de noi?

Desi vad lucrurile miscandu-se in directia cea buna si se simt mai increzatori in ceea ce priveste lucrurile care se schimba, s-ar putea sa nu fie la fel de bucurosi sa vada niste straini care dau buzna peste ei. Dar se stie ca acea propaganda a Iluminatilor, care spune ca extraterestrii ar putea sa para prietenosi – dar, de fapt, urmaresc sa va inrobeasca – este inca foarte prezenta pe Internet.

In orice caz, concluzia e ca Dumnezeu este responsabil. El stie cand sunteti pregatiti sa ne primiti si va da semnalul de pornire pentru Consiliu. Noi suntem chiar mai nerabdatori decat tine, Suzy!”

Multumesc, mama si te rog sa mai adaugi si link-ul la filmuletul care aduce energie, pentru grabirea momentului in care va veti intalni cu „binefacatorii vostri spatiali.” Speram ca va veti simti inspirati sa sustineti eforturile acestui grup, pentru a impartasi vestea.  http://www.youtube.com/embed/b3RYMb9uoZ0

Iubita noastra familie pamanteana, miliarde de suflete vor acelasi lucru ca si voi, sa traiasca intr-o lume pasnica, in care nevoile tuturor sunt satisfacute din plin, in care toti conducatorii sunt intelepti si onorabili si viata se desfasoara in armonie cu natura. Dar ei nu stiu cum sa ajute la creerea unei astfel de lumi, asa cum stiti voi – voi sunteti acolo, pentru a arata calea!

Traind din inima, voi sunteti un exemplu pentru toata lumea care va inconjoara, ca IUBIREA este calea de a crea lumea pe care ei si voi o doriti. Tineti minte ca, in continuum, era pacii, bucuriei, frumusetii, bunatatii, respectului reciproc, a belsugului si aventurilor minunate exista deja!

IUBIRE si PACE
Suzanne Ward


 


Website: The Matthew Books  Email: suzy@matthewbooks.com

Traducere: Editura For You 

sâmbătă, 13 aprilie 2013

11:04:2013

Matthew Ward, 11:04:2013

Cu salutari pline de iubire, de la toate sufletele de pe aceasta statie, eu sunt Matei. In primul rand, dorim sa potolim orice nelinisti cu privire la activitatea rachetelor din Coreea de Nord. Crescut sa se astepte la aceeasi adulare si supunere, pe care nord-coreeni i-au dat-o tatalui sau, Kim Jong Un este lipsit de bun simt si, cu atat mai mult, nu ofera un sentiment de siguranta in pozitia sa de conducere. Nu numai ca retorica lui este o cacealma, dar fara sa stie cum sa-si guverneze tara, el arata fata de cetatenii sai si lumii intregi, puterea militara care se afla sub comanda sa.

In functie de reactiile altor lideri nationali, la motivele sale indoielnice in pozitionarea rachetelor, asa cum a facut-o, el poate decide sa lanseze una sau mai multe dintre ele. Daca este asa, el va fi facut de rusine de esecul lor in a functiona, datorita interventiei tehnologiei familiei noastre spatiale. In cazul in care acesta este rezultatul, nu se stie cum va salva aparentele, asa ca spunem ca ar fi in interesul tuturor sa se inlocuiasca sanctiunile cu discutiile.

Multi ne-au cerut sa comentam despre Papa Francis, care este in milioane de ganduri din intreaga lume, si suntem fericiti sa facem acest lucru. Nu, smerenia lui nu este "un joc", si el nu poate fi "salvarea Bisericii Catolice." El nu a fost clonat, iar nu va fi – centrele de clonare ale Illuminati au fost inchise de catre voluntari din alte civilizatii, care traiesc printre voi.

Ca si colegii sai de la Vatican si unele persoane din afara, Papa Francis stie de situatii ascunse de ochii publicului, iar el are bunatatea innascuta sa se simta obligat sa puna capat celei mai mari nelegiuiri – sediul international al satanismului, in inima Vaticanului. Pe masura ce lumina continua sa se intensifice, sfarsitul va veni intr-adevar, dar ramane de vazut daca Papa are capacitatea de a-i sfida pe cei care sunt hotarati sa nu lase lumea sa stie ca aceasta situatie diabolica a existat vreodata, in interiorul zidurilor Vaticanului.

Alta informatie pe care nu o vor revelata este ca au tinut ascunse inregistrarile vechi care arata ca rastignirea si invierea si alte parti ale Bibliei sunt fabricate si ca alte sectiuni ale inregistrarilor au fost omise strategic. Ei nu doresc ca lumea sa stie ca "regulile lui Dumnezeu" au fost concepute de catre liderii bisericii timpurii, pentru a controla masele si pentru a dobandi avere personala si, mai tarziu, alte dogme au fost adaugate, pentru a servi stilului opulent in care au trait locuitorii din Vatican. Ei, de asemenea, doresc sa tina ascunsa averea lor masiva, formata din opere de arta furate in timpul celui de al doilea razboi mondial.



          Papa Francis are curajul moral de a incerca sa dezvaluie aceste informatii, dar, din nou, avand in vedere opozitia puternica, ramane de vazut daca el poate reusi sa faca acest lucru. Cand aceste adevaruri apar, speram fervent ca devotatii religiosi vor fi absorbit suficienta lumina, pentru a realiza ca multitudinea de fapte bune ale bisericilor se bazeaza pe spiritualitate, nu pe dogma religioasa.



         Un cititor i-a scris recent mamei mele, despre ceva din ultimul nostru mesaj, iar comentariile sale sunt, pe scurt, acestea: Ai spus ca gandurile si sentimentele negative, cu privire la o situatie oribila, o pastreaza in functiune. Cum este posibil sa avem ganduri pozitive despre acest lucru? Ea a scris despre traficul de fiinte umane, dar raspunsul nostru se refera la toate situatiile odioase, din lumea voastra.



        Cele mai multe probleme despre care am vorbit in ultimul nostru mesaj sunt de natura controversata, dar nu exista nici un fel de controverse, cu privire la situatii cum ar fi traficul de fiinte umane, sclavia sexuala! Desi contractele sufletului si karma sunt implicate, dorim sa subliniem intrebarea cititorului.

        Mesajele anterioare au inclus recomandarea noastra pentru a vizualiza Pamantul in lumina alb-aurie, pentru ca pur si simplu "aduce la lumina" conditiile foarte deranjante care, anterior, au fost ascunse de publicul larg. Numai atunci cand acestea sunt expuse, pot fi luate masuri pentru a le pune capat si a incepe vindecarea traumelor provocate de ele.

        Nu se poate „sa anulati” cunoasterea voastra despre conditiile marsave si niciodata nu am sugerat sa incercati sa le ingropati, intrucat, in cele din urma, ar putea afecta negativ corpul, mintea si spiritul. Mai degraba, noi va indemnam sa vizualizati Pamantul cufundat in lumina alb-aurie, apoi sa-l vedeti incepand sa se roteasca incet, plin de fete vesele care apar si transmit mai departe sentimente de dragoste. Energia  imaginii voastre, senzatia iubirii si intentia vor intra in lume.

       Sistemul de distributie a energiei al lui Dumnezeu, cum l-ati putea numi, asigura ca energia Luminii-Iubirii din toate sursele de pe si din afara planetei, atinge sufletele care au cea mai mare nevoie de ea, pe cei care sunt oprimati si pe asupritorii lor. Energia voastra, impreuna cu Lumina din nenumarate alte surse, este ceea ce se va pune capat tuturor felurilor de opresiune in societatea voastra.

       Acum, dorim sa facem o declaratie: In cele din urma, toata lumea va sti ca homosexualitatea este un stadiu avansat de dezvoltare spirituala, in care energiile feminine si masculine sunt mai echilibrate decat la persoanele heterosexuale.



       O situatie complexa declarata atat de concis – mai ales ca homosexualitatea este una dintre problemele de dezbinare care afecteaza lumea voastra – m-a facut s-o rog pe mama mea sa copieze cateva paragrafe dintr-o carte, care sunt relevante. Desi includ, de asemenea, informatii care se refera la locuitorii din Nirvana – lumea spiritelor Pamantului – credem ca o veti gasi edificatoare.

       [Urmatorul fragment este din capitolul "Relatii" din cartea „Matei, vorbeste-mi despre Rai” [Editura For You], care a fost transmis la inceputul anului 1994.]

       Matei, pot partenerii homosexuali de aici, sa-si continue legatura lor, in Nirvana, daca doresc?
     Da. Mama, homosexualitatea nu este inteleasa pe Pamant, iar acesta este un context bun, in care sa-l explic. Homosexualitatea este o etapa evolutiva a spiritului, chiar mai mult decat aspectul fiintei fizice si nu trebuie condamnat sau onorat mai mult decat orice alt stadiu fizic sau spiritual de dezvoltare.

Amintiti-va ca avem de-a face cu suflete cumulative aici, nu cu personaje unice. In cadrul fiecarui suflet cumulativ sunt, probabil, multe mii de vieti de experimenta ca fiinte de sex masculin, de sex feminin si androgin, in corpuri intrupate si neintrupate. Cu toate acestea, viata imediata trecuta este cea care afecteaza cel mai categoric statutul evolutiei incepute din nou aici.



         In cazul in care, pe durata ultimei vieti pe Pamant, cineva era homosexual in orientare, va intra aici in acelasi mod. Din moment ce corpurile noastre nu sunt concepute pentru activitatea sexuala, doar aspectul mental de orientare insoteste sufletul care soseste.



        Ultima viata traita pe Pamant are si un alt impact asupra acestui subiect. Oamenii care denunta cel mai vehement homosexualitatea, sunt cei ale caror suflete au trait o ultima viata, ca un personaj cu o astfel de orientare.



        – Matei, nu are sens pentru mine. M-as gandi ca intelegerea si acceptarea ar fi mult mai de dorit.
         – Este o situatie complexa si confuza psihic, mama. Energia personajelor este inca divizata din experienta lor din viata anterioara imediata. La extrem, homosexualii au fost torturati fizic si chiar omorati si cel putin rau care li s-a facut a fost sa fie barfiti de multe ori, chiar de familiile lor, in asemenea masura incat psihicul lor a fost grav avariat. Poate ca au trait cu durerea negarii sau rusinii, sau cu vinovatia inselaciunii.

         Indiferent de experienta lor, energia lor nu s-a vindecat suficient, ca ei sa vada aceleasi tipuri de situatii traumatice cu care s-au confruntat – si astfel, sa simta empatie. Mai degraba, ei vad oportunitati de razbunare.



         Ciclul de experiente se intampla atat de repede, incat durerea amintirilor mai recente cunoscute, dar ascunse de constiinta, este prea mult in ei, pentru vindecarea care va veni in timpul vietii ulterioare.

         Durerea persistenta in amintirile suprimate ale acelor suflete care, in aceasta viata, au ales natura heterosexuala, produce atitudinea lor extrem de dusmanoasa fata de homosexuali. Acele sentimente dureroase nu vor iesi la iveala in forma de amintiri ale experientelor lor de viata homosexuala, ci in atitudinea de a inabusi acele amintiri.

         Acesta este principiul atractiei universale. Cand sentimentele rezultate din tratamentul dur sau nedrept in orice situatie sunt recente si intense, sentimente similare sunt atrase de acel suflet. Amintiri suprimate subconstient stiu  sursa si le recheama, atragandu-le. Cu toate acestea, psihicul vietii actuale nu poate sti constient ca este vorba despre atractia de sentimente comune si senzatiile dureroase ale amintirilor suprimate preiau controlul.



         Mergand mai departe din acel punct in labirintul psihic, apare procesul de revizuire a planului vietii, identificarea lectiilor karmice inca de invatat, care aleg viata urmatoare, si progresul in constiinta spirituala. 



        Oamenii care au fost homosexuali in timpul vietii lor trecute, trec intotdeauna prin ceea ce ai descris – ceea ce ar parea doar ca perpetueaza lucrurile, sau exista unele nivele de echilibrare, la care fiecare dintre noi ne vom accepta unii pe altii, asa cum suntem?



        Este sigur ca "Echilibrarea" e parte din planul divin, intrucat prejudecatile, ura si aplicarea de cruzime emotionala si fizica sunt impedimente pentru evolutia spirituala. Cu toate acestea, chiar si cu accelerarea Luminii transmisa planetei, pentru a risipi negativismul care este din plin in omenire, nu va asteptati ca aceasta schimbare sa fie finalizata in generatia urmatoare.

– Este homosexualitatea mai raspandita acum, decat oricand in istoria Pamantului?

– Nu, dar sunt mai multi oameni acum, decat oricand in istoria voastra, astfel incat acelasi procent inseamna un numar mai mare. De-a lungul istoriei voastre cunoscute, maestri bine cunoscuti si foarte respectati intr-un domeniu sau altul au fost homosexuali si multi au produs creatiile lor stralucitoare si inspirate, din cauza mintilor lor chinuite cu privire la acest aspect al naturii lor.

        Ai putea spune ca, fara acest element al personalitatii lor, nu ar fi fost posibil sa creeze marimea si splendoarea, pe care le-au creat.



     – De ce este homosexualitatea o experienta necesara?



        Cum sa invete mai bine echilibrul intre cele doua extreme ale energiei sexuale masculine si feminine, decat in mod integrat? Idealul este androginul, care nu are nimic de-a face cu natura sexuala umana, ci mai degraba cu cele doua contrarii ale atributelor energiei sexuale umane. Sufletele androgine sunt mult mai avansate spiritual, datorita echilibrului energiei sexuale masculine si feminine, pe care l-au atins.

         La fel cum energia masculina nu este atribuita numai oamenilor de sex masculin, energia feminina nu se limiteaza la sexul feminin. Energia de sex masculin este dura, adesea productiva prin mijloace nemiloase, care au nevoie mereu de a dovedi ceva sau de a atinge succesul intr-o imprejurare. Energia feminina este blanda, dar cu o putere mai mare, linistita, la baza sa. Interconectarea, care e finalul in realizarea constienta, este energia feminina.



         In relatiile in care unul dintre parteneri are doar trasaturi de energie sex masculin si celalalt are doar trasaturi de energie de sex feminin, partenerul de energie feminina nu poate rezista dezechilibrului, pe tot parcursul vietii – sau viata sa nu va fi lunga. In cunoasterea mea de astfel de relatii, cei care au ramas in acest dezechilibru si-au  incheiat viata in tranzitii timpurii ale sufletului de energie feminina. Supravietuitorul nu are, de multe ori, nici un cadru de referinta a implicarii sale, in moartea partenerului. 


         Voi spuneti "Cutare – sau tu – vei fi moartea mea”. Ca multe alte expresii comune pe care le utilizati, asta poate fi o declaratie corecta – dar putini inteleg adevarul din cuvintele lor. Nici o vina nu-i este atribuita aici, nici unui partener intr-o astfel de relatie, pentru ca, in multe cazuri, acest lucru nu este mai mult decat karma indeplinita, in conformitate cu acordurile dinainte de nastere. Dizolvarea acestor parteneriate prin divort, poate fi de asemenea in conformitate cu lectiile alese prin acordurilor lor.

         Orice echilibru in timpul vietii este ceva de dorit. Cu toate acestea, deoarece energia sexuala este unul dintre cele mai esentiale aspecte ale psihicului uman, echilibrul energiilor masculine si feminine este, probabil, cel mai de dorit. In acest domeniu conteaza amestecul energiilor masculine si feminine, in ceea ce priveste tendintele, sensibilitatea si ceea ce ne afecteaza. Starea ideala a realitatii echilibrate a existat odata pe Pamant, dar a fost corupta.



          Comportamente care decurg din pervertirea fluxului energiei sexuale au proliferat negativitatea pe Pamant, in proportii aproape de neimaginat. In nici un caz energia sexuala nu este limitata la ceea ce in mod obisnuit numim "a dori sex" sau "a face sex."



          Desi se extinde dincolo de intentia initiala a sexualitatii, care era procrearea, o relatie sexuala satisfacatoare aduce armonie in viata partenerilor iubitori, iar eu cu siguranta nu ma pronunt impotriva unei uniuni sexuale reciproce placute, benefice.



          Mai mult decat atat, este posibil de a transmuta energia sexuala in alte moduri productive, si multi dintre cei care si-au pierdut parteneri iubitori sau nu i-au avut niciodata, fac acest lucru. Dar eu nu ma refer la utilizarea pozitiva a acestei energii, ci doar la negativitatea agresiva creata de pervertirea intregului flux de energie sexuala.

          Acest lucru a fost cauza principala a tot ceea ce credeti ca sunt atribute rele in natura umana. Nu exista nici o crima – considerata astfel, la standardele voastre civile, religioase sau filozofice – care sa nu porneasca de la o cauza principala de pervertire a energiei sexuale.



          De exemplu, cultul satanic care implica tortura si sacrificiul de vieti omenesti si animale si activitatile sexuale brutale, predomina pe o scara de care nu ne vine sa credem, dar este real. Acest lucru este ascuns sub masca "religiei", si guvernul vostru il recunoaste oficial ca atare! Nu faceti nicio legatura intre aceste practici pagane si statutul lor religios, cu folosirea pervertita a energiei sexuale, ceea ce sunt ele, de fapt.

          Nu ar trebui sa va surprinda ca, de multe ori, crima este energie sexuala ce sufera o deviatie grosolana sau ca violul si incestul sunt alte exemple in avest sens. Relatiile sexuale promiscue sau obsesia – fie de a face sex sau abtinerea cu rigiditate de la cerintele naturale – sunt benigne, dar tot distructive pentru psihic.



          Fortele intunecate se afla in spatele tuturor acestor comportamente care rezulta din energia sexuala pervertita. Nu este ceva neobisnuit ca activitatile cele mai corupte sa conduca la cea mai ticaloasa energie densa, si nici un alt aspect al naturii umane nu a fost atat de esential, in instrainarea unei persoane de Dumnezeu. 



          La nivel de suflet, exista inseparabilitatea – dar in viata fizica, cu cat mai corupta si devianta este energia sexuala, cu atat mai multi oamenii se angajeaza in aceste activitati, care ii distanteaza de Dumnezeu. Din pacate pentru voi si Pamant, aceste alegeri de bunavoie fac ravagii in civilizatia voastra si sunt departe de misiunile alese in cele mai multe intelegeri dinainte de nastere, ale sufletelor voastre.

          Mama, oricum ar fi privit de multi de pe Pamant, un parteneriat homosexual iubitor nu este o pervertire a energiei sexuale si aceasta ne aduce inapoi la intrebarea ta despre uniunile homosexuale in acest taram.

          Deoarece aici nu exista nici o condamnare a fostei orientari sexuale a oamenilor, in mod clar nu exista nici o judecata cu privire la care suflete sunt atrase unul de altul, ca parteneri. Experimentarea aici, pe fiecare nivel, este proiectata pentru evolutia spirituala a sufletelor si include toate genurile de uniuni. Fie heterosexual sau homosexual in natura sa, nivelul de energie sufletului



IUBIRE si PACE

Suzanne Ward
www.matthewbooks.com


Website: The Matthew Books  Email: suzy@matthewbooks.com

Traducere: Editura For You 

PUTIN




2017.07.08 - Putin Conference after G20 Summit - RO from Roberto Petitpas on Vimeo.



BOTH VIDEOS AVAILABLE IN ENGLISH,FRENCH, ROUMANIAN, AND PORTUGUESE


sorin

Petition

Dezvãluirea pe deplin a prezentei ET pe Pãmînt, de cãtre Guvern

Full government disclosure of ET presence on Earth

https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

De ce este important

Prezenta de civilizatii extraterestre pe Pãmînt si în jurul lui, a fost declaratã public de sute de martori în prima mînã, inclusiv oficiali militari, astronauti si piloti de aviatie civilã.

A fãcut obiectul unei acoperiri timp de mai mult de 60 de ani, de acord cu mãrturiile date de aceste persoane, fãcute publice în cadrul Proiectului Dr. Steven Greer, si al documentarului recent, SIRIUS, precum si prin Audierea Cetãtenilor despre Dezvãluire=Audientele cetãtenilor despre Divulgare, care a avut loc în National Press Club, în Washington DC, în Aprilie/Mai 2013.

Aceastã ascundere(acoperire), folosind dezinformarea mediaticã si farsele, a împiedicat Omenirea de la un contact deschis cu cetãtenii galactici binevoitori si foarte avansati, capabili sã facã cãlãtorii interstelare, mai rapide decît viteza luminii. În acest sens, liderii mondiali au privat aceastã planetã de tehnologii de propulsie si energie avansate, care puteau sã fi transformat complect civilizatia omeneascã, ridicîndo-a la un nível înalt de bunãstare globalã, inter-relationamente si sãnãtate ambientalã, cu care foarte putini pot chiar visa.

Planeta noastrã, poate doar, sã se îndrepte cãtre o crizã mai profundã, sub controlul complexului militar-industrial, si al corporatiilor de combustibile fosile, care trag de sforile guvernului, prin alternative întîrziate, care puteau duce la nãruirea puterii lor, împreunã cu cabala de interesse investite.

Recunoasterea deschisã de cãtre guvernele de pe Pãmînt, a popoarelor extraterrestre avansate, este pasul necesar, pentru a începe urmãtorul capitol al Umanitãtii, si al planetei noastre. Claritatea este vitalã, în cazul în care Umanitatea se va conecta cu succes cu ET, si se va apropia cu bunãvointã, diferentiatã în prezent, prin reprezentarea comunicatiei mass-media, de cãtre entitãtile negative, sau agentiile omenesti posibile, care utilizeazã nave în scopuri de energie inversã, cu obiective necunoscute. Lipsa de transparentã, creeazã confuzie, si un potential pentru actiuni distructive.

Trebuie sã luãm o atitudine de compasiune si libertate ACUM, si sã chemãm Natiunile Unite si toate guvernele lumii, pentru a da un pas înainte, a recunoste adevãrul contactului binevoitor cu Pãmîntul, si sã începem sã ne angajãm în mod deschis cu vecinii nostrii galactici, pentru a vindeca lumea noastrã.


https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb