Sâmbătă. 22 martie 2014
Cu salutări pline de iubire din partea tuturor sufletelor de la aceasta
statie, eu sunt Matei, iar acum voi vorbi doar din partea mea. Atunci când
avionul Malaezian a dispărut, eu ajutam o civilizație dintr-o altă galaxie şi nu
am avut cunoștință de eveniment, decât cu trei zile mai târziu, atunci când
mama mea a auzit pentru prima dată despre el şi m-a întrebat ce știam.
După aceea am contactat un coleg din Nirvana, a cărui anchetă a dezvăluit
faptul că trei persoane au fost într-un avion, imediat înainte de a ajunge în
Nirvana, în ziua în care avionul a dispărut. Colegul meu mi-a spus ca dosarele
lor arata ca au murit din cauze naturale, în conformitate cu contractele
sufletelor lor şi el nu a putut verifica faptul că acestea au fost în
avionul în cauză.
De atunci, activităţile şi vizitele de familie au preocupat-o pe mama şi
i-au ocupat timpul şi când m-a intrebat, astăzi, dacă am vreo informaţie care
poate fi verificată, i-am spus că am, dar ca prefer ca ea să-i vină direct de
la sursă – Ashtar. Mamă, iată-l că te aşteaptă, să îl saluţi.
____________________
Ashtar: salut! Matei mi-a spus ca ai informații despre
avionul dispărut. El ar vrea ca eu să le primesc direct de la tine, în loc sa
parafrazeze ceea ce i-ai spune lui.
Da, Suzy, știu şi te salut! A trecut ceva vreme de când am
vorbit şi mă bucur pentru această ocazie de a fi din nou împreună.
După ce Matei mi-a cerut să-ți spun ce știu, am aranjat un fel de mică
prezentare şi voi trece direct la ea.
Toate persoanele de la bordul avionului dispărut au fost mutate pe o mică
planetă, care are o atmosferă oarecum asemănătoare cu a voastră şi, într-o
oarecare măsură, cam aceeaşi topografie, iar locuitorii sunt destul de similari
cu populația voastră ca aspect fizic. Când avionul a început să aibă defecțiuni
grave, care nu ar fi putut fi remediate, l-am mutat intr-o dimensiune mai
inaltă şi am stabilit destinaţia pentru acea planetă. Nici unul
dintre contractele sufletelor echipajului şi pasagerilor nu
includea o astfel de aventură, dar nici nu includea moarte la acel moment. În
cazuri de genul asta, suntem autorizaţi să intervenim.
Experiența neașteptată a fost reală pentru ei, deoarece toţi au asistat la
căderea bruscă a avionului, dar totuşi ireală, pentru că ei zburau prin spațiu,
într-un mod in care nu o mai făcuseră vreodată. Nu a fost panică, deoarece
imediat salvatorii au folosit sistemul nostru de comunicare, pentru a le spune
ce s-a întâmplat, iar energia explicației iubitoare a creat o acceptare pașnică
în randul acestor oameni, al căror viitor era redirecționat.
Avionul a fost dematerializat, după ce toţi au debarcat. Ei au fost
întâmpinaţi de către unii dintre membrii echipajului nostru, care au luat
aspect de corpuri umane, imbrăcate in haine pământene, pentru a ușura primele
momente ale noilor veniți, în noua lor ţară şi au fost duşi in
ceea ce aţi numi o staţiune exclusivista. Acesta este punctul de
"repornire" pentru toate sufletele de pe Pământ, care sunt salvate de
către alte civilizații şiau existat multe astfel de ocazii, în secolele
trecute.
În primele zile grupul a primit o "descărcare" a singurei limbi
vorbite în această lumeşi a cunoștințelor de bază ale populației. Este o
procedură simplă, cum ar fi modul de a funcţiona al computerelor. După o scurtă
informare despre orientare şi o prezentare fotografică a ceea ce
oferă regiunea, fiecărei persoane i-a fost data posibilitatea de a alege dintre
diversele tipuri de spații de locuit, moduri de transport individual, precum şi locurile
de muncă sau cum pot urma o școală. Fiecare a primit o hârtie care era pe
post de bilet pentru a participa la toate evenimentele dorite si o multime de
"tokenuri/carduri", utilizate pentru a obține obiecte sau servicii.
Din stațiune, toți au fost duşi la cartierele pe care le-au ales şi li
s-au dat modalităţile de transport privat, pe care le-au ales şi alimente şi toate
celelalte necesități de bază, pentru menaj. Ai putea considera că acest lucru
este un serviciu neobișnuit de elaborat de "bun venit". Cunostinţele
noilor veniți, talentele şi interesele lor, vor fi bine folosite şi apreciate
în acea lume şi, la fel ca şi pe Pământ, viața oferă la fel de
multe impliniri si semnificaţii, pe cat alege fiecare.
Acum, Suzy, voi răspunde la întrebările pe care le ai in minte. Nu, nu am
putut pune acei oameni, inapoi pe Pământ. A trebuit să acționăm rapid, dar
fiecare factor posibil a fost luat in considerare şi relocarea lor in
acea lume a fost cea mai bună opțiune - a fostsingura opțiune care
le putea asigura supraviețuirea.
Nu am fi putut pune avionul pe o pistă in aeroportul de destinaţie, fără
autorizaţie de aterizare, s-ar fi creat haos şi pericol pentru
traficul aerian in curs. Și cum s-ar putea explica un avion defect, care
dintr-o dată a apărut la sol, cu ore înainte de termen? Cum ar
putea fi explicata apariția bruscă, oriunde ? Ei bine, nu ar
putea, dar acesta nu a fost factorul decisiv. Nu erau suficiente provizii în
avion, în esență, apă, ca toţi cei de la bord sa trăiască foarte mult timp fără
realimentare şi nu există nici un loc retras pe planeta ta, unde i-am
fi putea pune şi sa garantam supraviețuirea lor, până când ar fi fost
găsiti.
Am vrea ca toţi din lumea ta sa poata ști că sunt în viață şi bine,
pe o planetă asemănătoare cu Pământul – dar cine ar face o astfel de afirmație?
Cine ar crede? In special am vrea ca familiile şi prietenii oamenilor
care au dispărut sa poată ști că cei dragi trăiesc confortabil şi fericiţi,
într-o lume care este mult mai buna decât e a lor, în acest moment.
Alte întrebări, Suzy?
Mulţumesc pentru răspunsurile la cele pe care le aveam în
minte, Ashtar. Este uimitor modul în care acele persoane au fost atât de
minunat tratate şi nevoile lor de trai, îndeplinite! Știi dacă
ei şi oamenii pe care ii iubesc pot fi reuniţi în timpul acestei vieți?
Nu, nu știu, dar cred că e foarte puţin probabil. Energia iubirii
asigură reuniunea în spirit, dar cei mai mulţi dintre locuitorii Terrei au un
drum lung de parcurs în a-şi ridica nivelul de conștiință, înainte ca
întâlnirea fizica sa existe in realitatea lor.
Ar putea mediumii – sau cei de aici cu calităţi extrasenzoriale – să
contacteze persoanele din avion, pentru a obține informații pentru familiile
lor?
Comunicarea telepatică este universala, dar ar fi dificil să se facă aceste
conexiuni. Numai intermediari excepţionali, care sunt clar in armonie cu
vibraţiile sufletelor mult dincolo de Nirvana, lumea la care ar trebui sa
ajungă, se află în afara sistemului vostru solar şi din nou, aveţi de a face cu
lipsa de conştientizare.
Cei mai mulți oameni de pe Pământ cred doar ceea ce au experimentat
personal sau au fost învăţaţi, iar comunicarea telepatică nu este larg
răspândită, în nici o categorie.
Ei bine, OK, dar pot faptele despre ceea ce s-a întâmplat, să fie spuse,
după ce o mulțime de nave spațiale de-ale voastre şi extratereștri
care trăiesc pe ele, ar deveni cunoscute?
Da, cu siguranţă!
Ashtar, știi când va avea loc acest lucru?
Suzy, dacă as sti, as striga tare, de pe acoperiș! Nu chiar, dar cu siguranță
că le-am spune liderilor voştri, astfel încât sa poata proveni din surse
oficiale, înainte ca un număr dintre noi sa apară în corpurile noastre
"naturale". E asa cum Matei şi Hatonn ţi-au spus:
Dumnezeu se ocupă de programare, pentru că numai El poate ști când
psihicul colectiv al civilizației voastre este gata să le ureze bun venit
strainilor ca noi. Voi încă nici măcar nu puteți sa va inţelegeti unul cu
celălalt!
Ai dreptate şi este teribil de dureros pentru
atât de mulţi - miliarde suferă. Ce pot face mai mult Lucrătorii intru Lumină,
pentru a schimba acest lucru?
Suflet drag, tot ce iţi pot spune este ca Lucrătorii intru Lumină deja fac
ceva, arătând puterea iubirii, prin faptul că trăiesc în acest mod. Dar ai
putea vorbi mai mult despre legea universala a atracţiei şi nu trebuie să-i
spunem aşa, neapărat, dar oamenii au nevoie să știe că energia gândurilor
lor, a sentimentelor şi acțiunilor lor cresc in supa universului şi se
întorc înapoi, cu mai multa energie de acelaşi fel. Prea multe gânduri sunt
despre frică, război, răniri, boli, sărăcie, disperare, despre ceea ce
gânditorii nu doresc şide aceea schimbarea se apropie încet,
constant, dar lent.
Se pare că mai degrabă lent, decât constant. Nu am alte
întrebări chiar acum Ashtar, Mulțumesc pentru tot ce mi-ai spus.
Cu plăcere, desigur, dar eu nu vreau să încheiem cu această notă plină de
amărăciune. Am fost gata de ani de zile să ne alăturam vouă – vă iubim, fraţii şi surorile
noastre! – şi când am ajuns la acel punct, am lăsat nerăbdarea sa mă
copleşească. Adevărul este ca progresul vostru în timpul ascensiunii planetei a
uimit forţele de Lumină din tot universul! Reziliența voastră, inventivitatea
şi determinarea de a le oferi generaţiilor viitoare o lume mai bună, deja a
făcut-o să fie astfel. Încă lucraţi la acest lucru, în conceptul vostru de timp
– dar, in continuum, este un lucru deja făcut, aşa că lasă-mă să închei cu
URAAA! pentru victoria voastră extraordinară!
Da! Mulţumesc, Ashtar. Ciao pentru moment.
IUBIRE SI PACE
Suzanne Ward
ii multumim Editura For You
Protejeaza mediul inconjurator - esti sigur(a) ca e nevoie sa printezi acest e-mail?
Daca doriti sa va abonati la acest Newsletter, sunteti rugati sa intrati pe siteul www.editura-foryou.ro unde aveti, in partea dreapta, formula de inscriere.
Pentru dezabonare, trimiteti un e-mail gol la adresa
Protejeaza mediul inconjurator - esti sigur(a) ca e nevoie sa printezi acest e-mail?
Daca doriti sa va abonati la acest Newsletter, sunteti rugati sa intrati pe siteul www.editura-foryou.ro unde aveti, in partea dreapta, formula de inscriere.
Pentru dezabonare, trimiteti un e-mail gol la adresa
Ma intreb cati botanisti sunt printre cititori! Trebuie sa fie rau dus cu pluta Matei asta! Sa hoinareasca el prin Nirvana si sa stea la sueta ca mai apoi abia la 3 zile sa afle de catastrofa aviatica! Mai, Mai!! I s-a fi defectat zgubilitorul.. sau nu si-a luat doza de haloperidol! Is curios cum o va intoarce, dupa ce fragmente din avion au fost gasite in Oceanul Indian! la cate zile va afla de asta? :-)
RăspundețiȘtergere