Persoane interesate

marți, 20 ianuarie 2009

20 ianuarie 2009





MESAJ DE LA MATEI 
20 ianuarie 2009 
(ii multumim Irinei)



Sunt Matei, cu salutari pline de iubire si bucurie, in acest moment important al investirii lui Barack Obama in functia presedinte al Statelor Unite. Va cerem sa va umpleti inimile cu iubire si recunostinta, pe care sa le trimiteti catre el si familia sa si catre cei care il asista si il consiliaza.

Din cauza dificultatilor aparute in sistemul de transmitere al mamei (Suzanne Ward. nota editurii), ea nu avut posibilitatea sa distribuie mesajul meu anterior, in timp util. Cred ca aceasta intarziere a fost providentiala, pentru ca acum este mult mai oportun sa vorbesc despre provocarile adresate de presedintele Barack Obama natiunii sale si intregii lumi. Si nu ma refer la elocventa, ci la sinceritatea, onestitatea si intelepciunea sa, la determinarea de a unifica ceea ce a fost dezbinat, de a corija ceea ce a fost ravasit, de a consolida ceea ce a fost slabit si de a vindeca starea de spirit, care a fost calcata in picioare. Energia acestei zile, care a deschis larg poarta schimbarii, bazata pe iubire si Iluminare, a atins inaltimi ce nu s-au mai facut simtite pe Pamant din frumoasele timpuri ale Atlantidei si Lemuriei.

Acum, voi continua cu alte adevaruri si posibilitati, pe care noi, cei aflati in aceasta Statie, dorim sa le impartasim cu voi. Abundenta este un drept al sufletelor daruit de Dumnezeu, iar conditiile fericite de viata pentru fiecare persoana de pe Planeta reprezinta o parte din planul de actiune pe termen lung, care include alegerea lui Obama. Dintr-o simpla perspectiva 3D (a lumii tridimensionale), administratia trebuie sa faca fata uneia dintre cele mai grave situatii cu care s-a confruntat lumea vreodata. Si intr-adevar, este o mizerie uriasa, care trebuie curatata! Cu toate acestea, ceea ce noi vedem, din punctul nostru avantajos de vedere, este faptul ca Pamantul e, de departe, mult mai sanatos astazi, decat a fost timp de milenii si, gratie infuziei masive de Lumina din exterior, care ii calauzeste pe oameni pentru a genera propria lor lumina; aceasta schimbare radicala a conditiei in care se afla Pamantul s-a petrecut cu o viteza fara precedent in univers. Din nou, totul se desfasoara in concordanta cu planul de actiune si fiecare suflet de pe Planeta participa, intr-un fel sau altul.

Folosind economia globala pentru a demonstra importanta fiecaruia dintre voi, in procesul de transformare aflat in curs de desfasurare, voi raspunde intrebarilor adresate de multi dintre cititori. Populatia, ca intreg, percepe situatia economica, asa cum este ea prezentata de media principala: cu somaj, statistici privind vanzarile cu amanuntul si tranzactiile imobiliare, alaturi de previziuni ale analistilor. De aceea, situatia apare, in constiinta colectiva, ca fiind infricosatoare, conform estimarilor unora, spirala descendenta urmand sa continue timp de inca doi ani, iar impactul general urmand sa fie resimtit, in diferite niveluri si stadii, de-a lungul urmatorilor zece, douazeci de ani. Analistii calculeaza in conformitate cu istoria economica, vazand solutii in eforturile conjugate ale guvernelor si corporatiilor, care vizeaza reintoarcerea la ceea ce ei considera a fi insanatosirea sistemului global care a existat inainte de prabusire.

Voi stiti mai bine! Stiti ca sistemul economic colapseaza, pentru a pune capat indelungatei sugrumari de catre Illuminati, a comertului, sistemului de taxe, investitiilor, de exemplu, si ca un nou fundament, bazat pe Lumina, se ridica din aceasta cenusa. Stiti ca Lumina care se intensifica in lumea voastra propulseaza Pamantul catre destinatia sa din cea de-a cincea dimensiune; cunoasteti legea universala a atractiei si stiti despre venirea pe Planeta a unei asistente din partea acelorasi civilizatii avansate care au oferit ajutor timp de saizeci si ceva de ani. Traind in armonie cu aceasta cunoastere, lumina optimismului si increderii voastre a amplificat vibratiile din interiorul constiintei colective, iar contributia voastra a fost fenomenala!

…………………………………………………………

Referitor la situatia din Gaza, nu s-a publicat nimic despre faptul ca in spatele acestui conflict de afla sionistii, una dintre numeroasele grupari si organizatii care opereaza in cadrul fortelor Illuminati, si despre intentia lor de a mentine active varsarea de sange, frica, ura, represaliile, distrugerea, in acea parte a Orientului Mijlociu. Sionistii, care pot fi evrei sau de orice alta nationalitate, mentin pozitii importante in guverne, armata, sistemele bancar, corporatist, religios, educational si media, in intreaga lume; si, prin constrangere, corupere sau santaj, reusesc sa impuna planurile lor josnice. Miscarea sionista nu reprezinta populatia Israelului, sau pe evreii aflati oriunde in lume, cu toate ca se ascunde sub fatada antisemitismului. Acelasi tip de minti intunecate, care au initiat cel de-al II-lea razboi mondial si i-au finantat atat pe Aliati, cat si pe cei din Axe, au elaborat un plan de a crea o noua patrie pentru evreii eliberati din lagarele de concentrare naziste, prin alungarea populatiei palestiniene stabilte in acel loc. Si, in cei saizeci de ani care au urmat, aceste minti au instigat la conflicte, prin intermediul unor agitatori bine plasati si au generat incidente strategice, pentru a crea elemente radicale, de ambele parti, care sa isi doreasca mai mult sa lupte, decat sa caute pacea si armonia, atat de mult dorite de ambele popoare.

Nu toti cei care au fost ucisi sau raniti in atacul salbatic din Gaza au fost de acord sa experimenteze tot ceea ce s-a intamplat in ultimii ani. Pentru multi dintre ei, trauma depaseste cu mult contractele lor si, in aceste cazuri, prin Gratia Divina, ei au trecut din starea fizica, in spirit, mult mai curand decat era prevazut in clauzele de longevitate din contractele lor, dar care au capatat credite pentru indeplinirea misiunii lor contractuale. In aceasta Era unica pe Pamant, Gratia Divina actioneaza in doua feluri – pune capat suferintei neasumate a oamenilor si transmuta negativitatea durerii si chinului in Lumina, in locul a ceea ce s-a intamplat de eoni – sa adauge si mai multa negativitate la ceea ce absoarbe Pamantul.

Mai este o alta fateta a carnagiului din Gaza, ce reprezinta efectul celor mai inalte frecvente care amplifica toate caracteristicile umane, deci si capacitatea de a uri, beligeranta si dorinta de razbunare, care si-au atins culmea. Pentru a echilibra aceasta intensitate, trebuie sa ne cufundam in caracteristici cum sunt empatia, compasiunea si eforturile hotarate pentru instaurarea pacii.

Subliniez faptul ca tot ceea ce se intampla, moartea, distrugerea si tirania din Orientul Mijlociu reprezinta o karma grea, care este in curs de manifestare. Cu mult inainte de istoria voastra scrisa, locuitorii acelor locuri s-au luptat cu salbaticie pentru suprematie, iar sangele stravechi s-a impregnate in Pamant. Negativitatea rezultata a trebuit sa fie eliberata in mare masura, astfel incat Pamantul sa se poata deplasa dincolo de inchistarea din cea de-a treia dimensiune, iar sufletele care au trait in acele civilizatii timpurii s-au intors peste timp, cu misiunea asumata de a reduce negativitatea acumulata. Locuitorii acelor meleaguri au venit astazi in acelasi scop, dar, de aceasta data, ei se afla aici pentru a elibera si a realiza echilibrul karmic, la nivel individual si la cel al Pamantului.

Stim ca privirea de ansamblu pare calma, in lumina durerii din Gaza, asa cum este si in cazul Irakului si al Darfur-ului si al tuturor locurilor din lume, in care intunericul isi mai vara coada. Chiar daca stim ca echilibrarea karmica ce are loc la nivelul individual si al locurilor este esentiala si ca sufletele care au participat, conform contractelor originale sau modificate, au realizat salturi in evolutia lor spirituala, tot varsam lacrimi pentru cei care traiesc in mijlocul traumei, pentru ca ei nu constientizeaza magnificele realizari, ale lor si ale celor dragi. Echilibrul pentru tristetea noastra profunda fata de acestia consta in bucuria credintei ca va veni o zi in care ei vor afla adevarul, fie ca va fi pe parcursul vietii sau in Epoca de Aur a Pamantului, pe care ei au ajutat-o sa se manifeste.

Acesta este un moment potrivit pentru a-i raspunde unui cititor, care a intrebat: “Cand va fi platit, in intregime, debitul karmic, de catre natiuni”? Doar sufletele genereaza karma. Ele aleg, adesea, sa se reincarneze in locuri unde au trait alte vieti, in timpul carora au facut alegeri ce s-au dovedit a fi distructive pentru ei si pentru altii; din cauza influentelor exercitate de fortele intunecate, timp de eoni, sufletele s-ar fi putut intrupa in aceleasi locuri de sute de ori, pentru a echilibra experienta anterioara, dar, in loc sa faca asa, ele doar au repetat-o. Astfel, din acest punct de vedere, putem considera ca „natiunea” genereaza karma, chiar daca astazi granitele nationale sunt foarte diferite de cele ale imperiilor din vremurile stravechi, cand alegerile sufletelor au inceput sa creeze karma „negativa”. Zonele numite acum Orientul Mijlociu si Africa sunt suprafete serios afectate de repetarea a ceea ce fac sufletele si, de aceea, eliberarea negativitatii din aceste locuri in Lumina dureaza mai mult. Karma Pamantului cuprinde nenumaratele suflete care au trait pe Planeta, de la primele civilizatii din antichitate, iar echilibrul sau este restablit prin cresterea numarului de suflete care ating Iluminarea, in intreaga lume.

Un alt cititor m-a intrebat daca aceleasi doua suflete platesc intotdeauna legaturile lor karmice si cat dureaza restabilirea echilibrului. Cu exceptia cazului in care sufletele ar alege sa faca astfel, acest lucru nu este necesar, mai ales in aceasta perioada, in care fiecare aspect al vietii din lumea voastra se accelereaza; si, intrucat iubirea neconditionata sta la baza acordurilor premergatoare nasterii, sufletele sprijina pline de zel alte suflete care au cel mai mult nevoie de cresterea nivelului de evolutie. Familia mea constituie un exemplu. Mama si tatal meu au experimentat multe vieti pline de satisfactii, intr-un anumit numar de roluri care i-au intarit din punct de vedere spiritual, si, cu acordul multor suflete, au preluat experiente karmice mai dificile, necesare celor mai slabi din cadrul unui grup de suflete. Astfel, legatura dintre parintii mei a fost marcata de conflicte nerezolvate si de traume pe care ei le puteau gestiona, dar sufletele mai slabe nu ar fi fost in stare; aceasta le-a permis celor mai slabi sa-si aleaga legaturi karmice mai putin dificile, pe care le-au putut echilibra, intarind grupul.

Desi eu si cei trei frati ai mei nu faceam parte din aceasta intelegere, disensiunile dintre parintii nostri ne-au oferit, fiecaruia dintre noi, mediul ideal pentru a inflori, in modurile necesare restabilirii echilibrului.

O gama larga de exemple de suflete care ajuta alte suflete se refera la cei pe care ii numiti Walk-in (persoana al carui suflet original a parasit lumea, iar corpul sau a fost insufletit de un suflet nou), care, acum, sunt mai raspanditi ca oricand pe Planeta. Sufletele originale care locuiesc in trupuri isi indeplinesc contractele care solicita neliniste sau boala, sau lipsuri severe, iar sufletele care sunt de acord sa intre in acele trupuri le insufla lumina si vointa de a depasi conditiile dificile si de a actiona pentru implinirea scopului pentru care si-au dorit incarnarea. Avantajul celor din urma este ca, in multe dintre cazuri, ele patrund in corpuri adulte, ce au cunostinte academice si experienta, un bun punct de pornire, am putea spune, pentru a reusi pe caile pe care le-au ales pentru a sprijini manifestarea Epocii de Aur.

Care este riscul de a fi un Calator/o Samanta Stelara incarnata aici, in aceste timpuri? Care este cel mai rau lucru care se poate intampla daca acest Calator din dimensiuni mai inalte nu reuseste sa se “trezeasca” inainte de 2012? Ar putea o astfel de fiinta sa fie prinsa in capcana densitatii din 3D din aceasta cauza? In primul rand, se pare ca nu exista un consens pe Pamant in ceea ce priveste cine poate fi considerat fiinta stelara. Din perspectiva noastra, fiecare suflet din univers este o samanta stelara, dare eu voi raspunde la intrebare spunand ca acestea sunt fiinte exceptionale, care au venit din civilizatii avansate pentru a prelua o misiune mult mai complexa sau mult mai anevoioasa decat cea a majoritatii oamenilor. Intrucat Planeta are mult mai multa Lumina decat, sa zicem, acum zece, sau chiar cinci ani, riscul ca aceste fiinte sa fie prinse in “capcana” celei de-a treia dimensiuni este mult mai mic acum. Cel mai rau lucru care se poate intampla este ca fiintele “captive” sa sucombe din cauza fragilitatii corpurilor de o densitate necunoscuta; ei pot retine o licarire de adevar in privinta unui scop special pe durata vietii, pot rezona cu informatiile pline de adevar si se pot simti in armonie cu legile universale, dar, din cauza functionarii limitate a creierului in corpurile dense – si aceasta nu este karma atrasa ce trebuie echilibrata; dar, la nivelul sufletului, este vorba de nemultumire, alaturi de intelegere si compasiune fata de personajul a carui experienta pe Pamant nu s-a desfasurat asa cum s-a intentionat.

Intrebarea: “Fiecare planeta are propria Statie”? ma determina sa fiu mult mai atent la termeni, pe care ar trebui sa-i definesc mai clar. „Statie”, in acceptiunea noastra, nu se refera la un anumit loc, sau la o anumita civilizatie, ci este, mai degraba, nivelul de evolutie spirituala pe care l-a atins un suflet, indiferent de originea sa din univers si de numarul de vieti pe care le-a experimentat. Atunci cand ma refer la sufletele din aceasta “Statie” , este vorba despre un grup a carui claritate spirituala a evoluat in armonie cu iubirea neconditionata si constiinta Unificarii. Am putea spune ca este vorba de o „minte a unui grup”, sau de „suflete colective”, datorita Iluminarii pe care o impartasesc, dar, intr-un sens mai larg, este integrarea unui mare numar de suflete intr-un suflet mai evoluat. Sper ca aceasta explicatie va permite o intelegere mai clara a ceea ce este „Statia”, dar simt nevoia sa va spun ca nu exista posibilitatea de a descrie cu acuratete natura unei fiinte pe care numai viata din dimensiunile mai inalte, in forma sau spirit, poate avea capacitatea de a o intelege.

…………………………………………………………………………………………

Noi intelegem ca este dificil sa va impacati cu realitatea temperaturilor neobisnuit de scazute, caderilor masive de zapada, inundatiilor, topirii ghetarilor si a furtunilor, dar, luati seama la ceea ce v-am spus, si anume ca, in cele din urma, se poate instaura o clima moderata, la nivel global, si toate zonele vor putea fi locuite. Conditiile dure fac parte din echilibrarea Pamantului, ce are loc prin purificarea la nivel planetar si restaurarea sanatatii sale, la nivelul corpului planetar, o reintoarcere la sinele sau originar, din gradina Edenului; si aproape toti cei care au de a face cu distrugerea generata de schimbarile climei si cu alte incercari au ales acest gen de experiente pentru a aduce echilibrul destinat altor vieti viitoare.

Numarul tot mai mare de nave cosmice reprezinta doar prefata la aparitia unei flote atat de mari, incat prezenta lor nu va mai putea fi negata de guvernele care le-au ignorat atata timp, ridiculizandu-le prin intermediul mass mediei, pentru amuzament, sau nascocind povesti prostesti, care sa demonstreze ca farfuriile zburatoare si extraterestrii nu exista. Micutii omuleti gri care traiesc sub pamant nu vor navali, in masa – a trecut vremea cand Illuminati ar fi putut organiza asa ceva, si acelasi lucru se poate spune si despre reprezentarea holografica a unei forte invadatoare, venita din cer.

Acum, in acelasi spirit al bucuriei si in lumina stralucitoare a sperantei ca acest spirit va domni peste tot in lumea voastra, ne luam ramas bun, desi va insotim cu iubire in fiecare moment al drumului vostru.

IUBIRE si PACE

Suzanne Ward

Nota de la Suzy: Daca cititi acest mesaj on-line sau il primiti ca forward si doriti sa primiti in continuare mesaje direct in inbox-ul dumneavoastra, va rugam sa va alaturati Grupului nostru Yahoo. La www.Yahoo.com, click pe Groups, MessagesfromMatthew; apoi click pe Join this Group.

Protejeaza mediul inconjurator - esti sigur(a) ca e nevoie sa printezi acest e-mail

Daca doriti sa va abonati la acest Newsletter, sunteti rugati sa intrati pe siteul www.editura-foryou.ro unde aveti, in partea dreapta, formula de inscriere. In acelasi timp, va anuntam ca am deschis siteul interactiv www.copiii-indigo.ro, la care va invitam sa participati si unde veti gasi materiale interesante despre voi si copiii vostri. Va asteptam cu drag.
Pentru dezabonare, trimiteti un e-mail gol la adresa editura_foryou-unsubscribe@yahoogroups.com, cu confirmarea ulterioara a cererii de dezabonare folosind simplu Reply la acel mesaj.

PUTIN




2017.07.08 - Putin Conference after G20 Summit - RO from Roberto Petitpas on Vimeo.



BOTH VIDEOS AVAILABLE IN ENGLISH,FRENCH, ROUMANIAN, AND PORTUGUESE


sorin

Petition

Dezvãluirea pe deplin a prezentei ET pe Pãmînt, de cãtre Guvern

Full government disclosure of ET presence on Earth

https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

De ce este important

Prezenta de civilizatii extraterestre pe Pãmînt si în jurul lui, a fost declaratã public de sute de martori în prima mînã, inclusiv oficiali militari, astronauti si piloti de aviatie civilã.

A fãcut obiectul unei acoperiri timp de mai mult de 60 de ani, de acord cu mãrturiile date de aceste persoane, fãcute publice în cadrul Proiectului Dr. Steven Greer, si al documentarului recent, SIRIUS, precum si prin Audierea Cetãtenilor despre Dezvãluire=Audientele cetãtenilor despre Divulgare, care a avut loc în National Press Club, în Washington DC, în Aprilie/Mai 2013.

Aceastã ascundere(acoperire), folosind dezinformarea mediaticã si farsele, a împiedicat Omenirea de la un contact deschis cu cetãtenii galactici binevoitori si foarte avansati, capabili sã facã cãlãtorii interstelare, mai rapide decît viteza luminii. În acest sens, liderii mondiali au privat aceastã planetã de tehnologii de propulsie si energie avansate, care puteau sã fi transformat complect civilizatia omeneascã, ridicîndo-a la un nível înalt de bunãstare globalã, inter-relationamente si sãnãtate ambientalã, cu care foarte putini pot chiar visa.

Planeta noastrã, poate doar, sã se îndrepte cãtre o crizã mai profundã, sub controlul complexului militar-industrial, si al corporatiilor de combustibile fosile, care trag de sforile guvernului, prin alternative întîrziate, care puteau duce la nãruirea puterii lor, împreunã cu cabala de interesse investite.

Recunoasterea deschisã de cãtre guvernele de pe Pãmînt, a popoarelor extraterrestre avansate, este pasul necesar, pentru a începe urmãtorul capitol al Umanitãtii, si al planetei noastre. Claritatea este vitalã, în cazul în care Umanitatea se va conecta cu succes cu ET, si se va apropia cu bunãvointã, diferentiatã în prezent, prin reprezentarea comunicatiei mass-media, de cãtre entitãtile negative, sau agentiile omenesti posibile, care utilizeazã nave în scopuri de energie inversã, cu obiective necunoscute. Lipsa de transparentã, creeazã confuzie, si un potential pentru actiuni distructive.

Trebuie sã luãm o atitudine de compasiune si libertate ACUM, si sã chemãm Natiunile Unite si toate guvernele lumii, pentru a da un pas înainte, a recunoste adevãrul contactului binevoitor cu Pãmîntul, si sã începem sã ne angajãm în mod deschis cu vecinii nostrii galactici, pentru a vindeca lumea noastrã.


https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb